miercuri, 13 iunie 2012

Visul unei nopti de vara: Povestea unei povesti. Interviu cu regizorul Radu Afrim


Regizorul Radu Afrim nu are nevoie de prezentari. A regizat atîtea spectacole de poveste, si-a povestit visele pe scena, ne-a povestit chiar si pe noi... A acordat sute de interviuri. Iar acum ne deruleaza povestea din nou. Radu Afrim relationeaza personalizat cu mitologia, cu arhetipurile, cu lumea posibila si imposibila, care ajunge sa populeze la un moment dat imaginatia umana. Dar si cu realitatea actuala. Spectacolele lui, departe de a fi comode, sînt menite sa zgîltiie. Sa te scoata din tîtîni, sa te dea cu capul de pereti cu cea mai mare brutalitate. Pentru ca apoi sa te rasfete. Iar în secunda urmatoare sa redevii prunc, fetus, umbra. Apoi, renascîndu-te, sa privesti lumea pentru prima data: Cum putem fi deopotriva exasperant de lucizi si înduiosator de candizi?




”Daca a ales Shakespeare inseamna ca regizorul are de spus o poveste a lui care nu poate fi spusa decat pe un text al lui Will”.

Dana Tabrea: De ce si cum de Visul unei nopti de vara ?

Radu Afrim: Pentru ca e unul din textele lui Shakespeare care nu vorbeste despre ‘’cresterea si descresterea’’ unei puteri ci e o piesa a eliberarii, a visului, a tineretii, a tripurilor extravagante, bolnava de erotism. Si care, desi am vazut-o montata de regizori importanti, nu m-a convins niciodata. Fie nu era nici macar sufficient de clasica, fie era recontexualizata doar din costume. Ceea ce e penibil. Piesa te lasa sa te joci cat vrei. Cenzura e practic doar in sala, la unii spectatori, fosti actori care au imbatranit urit. Asa a fost la mine cu Cehov asa o sa fie, presimt, si cu Visul unei nopti. Practic, in scenele muncitorilor-artisti se poate scrie si rescrie orice. Am simtit nevoia ca pe momentele de spectacol ale muncitorilor, spectatorii din spectacol sa devina mai importanti decat platitorii din sala. E fantastica treaba asta cu teatrul in teatru. Shakespeare mi-a zis: ”Afrime, acum poti face misto de toate formele teatrale care-ti stau in gat”. . . Faza tare e ca m-am amuzat atat de teatrul forum, de minimalisti, de teatrul interactiv pe care uneori il practic si eu, cat si de teatrul de muzeu sau teatrul-comert. Shakespeare te pune intr-un fel de oglinda si de aici incolo faci ce vrei cu imaginea ta....asta daca vrei sa mergi pana la capat cu sinceritatea sau daca te tine imaginatia.

DT : Ce v-a venit sa reveniti la Will?

RA: Daca a ales Shakespeare inseamna ca regizorul are de spus o poveste a lui care nu poate fi spusa decat pe un text al lui Will. Am folosit fundalul social al Atenei 2012 in plina criza capitalista. Titania in spectacolul meu e femeia de afaceri (asociata cu Oberon in afacerea cu Forest), care doar drogata recunoaste ca ”noi suntem de vina, noi am provocat toate astea’’, in timp ce la plasma din casa lui Tezeu trec imagini cu banci in flacari si tineri cu fata acoperita care arunca sticle incendiare in capitala Greciei. Pe acest fundal , ‘’visul’’ are cateva momente de delir. Chiar si erotismul e mai motivat parca. Mai disperat. Acestea sunt, iarasi, doar cateva dintre motivele pentru care am ales acest autor si acest text.


DT : Cum de ati inclus in echipa unui spectacolul la un Teatru National actori freelance?

RA: Am facut aceasta alegere si pentru ca se simte de la mare distanta nevoia de sange proaspat in Teatrul National Iasi. In plus, aceasta e piesa in care in mod obligatoriu ai nevoie de multi tineri. Am zis ‘’Vreti visul unei nopti?’’. Atunci angajati tineri colaboratori. Faceti ceva si tineti-i pe langa teatru pe cei talentati. Ati imbatranit ca institutie. Unii dintre actorii angajati vin la casting fortati de directiune si-mi zic: ‘’ Domnule Afrim, ati putea sa nu ma distribuiti, pentru ca trebuie sa ma mut in casa noua si va dati seama cata treaba am’’. Mi s-a intamplat asta aici la Iasi. Altul mi-a zis: ‘’Am vorbit inca din iarna si eu pana la toamna nu mai intru in nicio productie’’. Din cauza acestora, tinerii colaboratori nu pot fi platiti. Acestia se eternizeaza in teatre si blocheaza toate posturile. Legea teatrelor in Romania e bolnava. Tinerii actori freelance sunt intr-o situatie disperata. Nimeni nu se gandeste la ei. Si, culmea, ca la ei e energia, la ei e experimentul care face teatrul sa mearga mai departe. Pot numara pe degete actorii pensionari din Romania care mai au chef sa faca teatru de calitate. Si uite asa Shakespeare mi-a pus si astfel de probleme.




DT: Cum de ati facut trecerea de la padure la club?

RA: Prefer cuvantul ‘discoteca’ (smile). O discoteca este o padure de oameni. In general, imi place sa regandesc spatiile in care se intampla situatiile la clasici - livada de visini nu mai poate fi o livada de visini, am mai zis, trebuie sa fie cel putin Rosia Montana. Nu sunt artistul care sa alimenteze nostalgiile spectatorilor vechi. Pentru ei exista prea multi regizori in Romania. De altfel, am folosit padurea ca spatiu pentru unele texte contemporane care nu aveau nicio legatura cu padurea (Boala familiei M). Si pentru forma de delir, de trip la care vroiam sa ajung, o discoteca e locul perfect. Apoi eu zic ca padurea exista si ea undeva in memoria seculara a piesei. Nu a disparut total. Nu e deloc desueta, dar am preferat o padure urbana. Mai degraba, prefer padurile atunci cand imi reincarc bateriile intre proiecte. Padurea nu prea e dionisiaca in viata mea. Dar spectacolul e. Luna e obtinuta din umbra pe perete a mirrorball-ului. Iar sunetele padurii sunt live, executate de fauna discotecii.


DT: Am citit de curind urmatoarea opinie: ca-n spectacolul dvs. se lupta David (Radu Afrim) cu Goliat (prejudecatile spectactorilor si criticilor cu privire la Shakespeare). Credeti ca David e lipsit de prejudecati ?

RA: Cum poate cineva sa aiba prejudecati in ce-l priveste pe Shakespeare? Cum poate cineva detine retete de fabricare a unui show dupa piesele lui? E cel mai liber dramaturg din cati au fost si ce n-a putut sa spuna direct la vremea lui a facut-o in asa fel incat noi sa putem citi printre rinduri. Am stat la masa de lectura mai mult ca de obicei, am lucrat la text pana in ultima saptamana. E un amestec de traduceri si rastalmaciri. Shakespeare nu a scris in romaneste. Asa ca nimeni nu e indreptatit sa spuna ca am schimbat textul. Traducerile cu care ei erau obisnuiti in tinerete (ma refer la spectatorii de o anumita varsta) nu sunt decat niste interpretari ale versiunii originale. Toti traducatorii romani au fost poeti. Va dati seama ca personalitatea lor e pregnanta in traducere. Am folosit o traducere noua a Corinei Martinas si fragmente din cele vechi. Pe de alta parte, am incercat sa zgandaresc si alte prejudecati ale unei categorii de spectatori ca de exemplu optiunea mea de a face din Elena un baiat. Si nu un travesti cum s-a scris deja. Credeam ca lumea o va fluiera insa am avut surpriza sa vad la cele trei spectacole ca e unul dintre personajele ovationate la aplauze … asadar am avut o prejudecata (alimentata de altii, ce-i drept) cum ca publicul din iasi ar fi mai conservator comparativ cu cel din Timisoara. De asemenea, e posibil sa am unele prejudecati fata de alte forme teatrale pe care nu le agreez, dar nu mi se pare anormal sa vad un Shakespeare in costume de epoca. Mi se pare insa decorativ si nimic mai mult. Sunt sigur ca am unele prejudecati. Ma surprind uneori deranjat de cate o opinie, de cate o culoare, de cate un sunet.


”Iasul a intrat in competitia pentru capitala culturala a Europei. Pentru asta nu e sufficient teiul in corset metalic al lui Eminescu si nici bojdeuca lui Creanga...”


DT : ”European” si ”iesean” sint termeni antagonici (privitor la un spectacol de talie europeana facut la Iasi)?

RA: Sunt antagonici atata timp cat nu exista in teatru un om platit care sa stie sa vanda spectacolele care merita. Adica un PR beton! Care sa cunoasca lista cu toate festivalurile Shakespeare din lume si déjà, la aceasta data sa fi trimis dvd-ul cu trailerul spectacolului la acele adrese. Degeaba trag tare actorii si tehnicienii daca totul moare la usa teatrului. Exista in tara putine teatre care stiu sa-si vinda produsul. Multe au probleme serioase cu a atrage populatia orasului la teatru. Nu exista strategii de promovare nici macar interna daramite europeana. Valoarea unui spectacol poate fi europeana fara probleme. Dar asta aproape ca nu mai conteaza cand nu stie nimeni ca el a fost produs. Intamplator, spectacolele mele sunt cerute in cateva festivaluri din lume, insa asta nu e sufficient. Exista oameni in anumite teatre de stat care ar dori sa nu se mai produca niciun spectacol. E o atitudine dezastruoasa. Se uita la tine ca la un dusman pentru ca ai venit sa le dai bataie de cap. Din exterior poate parea suprarealist ce spun…insa exista o boala care bantuie prin birourile teatrelor...care uneori se extinde la ateliere si totul intra in metastaza cand ajunge la scena.... Din fericire, eu n-am trecut prin cosmarul lehamitei celor care lucreaza la scena. Iasul a intrat in competitia pentru capitala culturala a Europei. Pentru asta nu e sufficient teiul in corset metalic al lui Eminescu si nici bojdeuca lui Creanga...

DT: Ce nota acordati premierei pe o scala de la 1 la 20?

RA: Te referi la seara premierei? Pai au fost excelente avanpremiera si spectacolul de dupa premiera. Premiera nu poate lua maximum pe scala ta pentru ca la premiera e un public care nu plateste si care se comporta ca atare. Iar cei din scena nu sunt atat de ecranati incat sa nu ia ceva din energia salii. Mai ales aici, la cub. Sunt invitati care vin din obligatie si obligatii ale teatrului. Deci un public care pe artisti nu-i intereseaza pentru ca e un public pictat. De ornament.

DT: Ceea ce vad spectatorii de sus de pe gradene ar putea fi metafora lumii spiritelor demonice/iadului in care traim?

RA: Nu, nu e nicio metafora. E vis si trezie. Cand e vis, e frumos sau e cosmar; cand e realitate, e frumoasa sau dura. Autorul a scris despre lumea spiritelor si a zeilor . Noi nu mai avem zei, iar spiritele ne viziteaza din ce in ce mai rar. Dar atunci o fac intens. Si lasa urme.

DT: Credeti sau doriti sa schimbati ceva in Romania/Europa/lume/ prin spectacolul acesta in particular (spectacolele dvs. in general)?

RA: L-am facut pentru tineri. La ei nu e vorba de schimbare. La ei e vorba de formare. Ei viseaza inca. Ei se pot gasi in ‘forest’. De ce sa schimb ceva la cei care stiu cum sta treaba cu Shakespeare? Cine ma plateste suplimentar pentru asta? Ei, care in viata lor nu l-au citit in engleza pe Shakespeare (pentru ca ei la scoala au invatat limba rusa!), sunt niste narcisisti indragostiti de vremurile in care erau tineri si-i puteau juca (cat le permitea talentul ) pe cei 4 indragostiti. Nu stiu vreun spectacol al cuiva care sa fi schimbat ceva in Europa … insa care au grabit evolutia unor curente teatrale da, exista.

DT: Credeti in mintuire? Daca da – ce inseamna pentru dvs.? Daca nu - cum resemnifica Radu Afrim conceptul de ”Dumnezeu ”?

RA: Cred, in masura in care mantuire inseamna eliberare si emancipare. Si intr-o mare masura, asta inseamna. Deci cred intr-un Dumnezeu care elibereaza si emancipeaza. Nu care primitivizeaza omul cu aportul substantial al Bisericii. Si cu bani multi.


Dana Tabrea (in dialog cu regizorul Radu Afrim)

http://dyntabu.blogspot.nl/2012/06/visul-unei-nopti-de-vara-povestea-unei.html

2 comentarii:

  1. O montare superba!! 100% Shakespeare: multa multa muzica buna, umor, jocuri de cuvinte,aluzii stravezii, "vorbe in doi peri" (patru traducerii folosite!!) eros si iar eros - pai de aia actiunea e in Grecia si nu Danemarca sau Anglia- vis, veselie, petrecere si un pic de nebunie!! exact cum e viata adica Shakespeare..Un spectacol genial, rotund adica SPECTACOL.. cu muzica, coregrafie, scenografie toate foarte bune, o traducere noua haioas + cele 4 clasice, multa multa munca multumim RA!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acum citesc. Sigur ca da, RA este o personalitatea aparte a teatrului românesc contemporan si o persoana deosebita! Va multumesc pentru ca ati comentat!

      Ștergere