Ateneul Tătărași ne propune o ultimă premieră a stagiunii 2011-2012, e vorba de piesa Vicleniile lui Scapin, după Molière, în regia lui Nucu Ionescu. Distribuţia: Constantin Avădănii, George Şfaiţer, George Grădinariu, Vlad Baba, Sergiu Moraru, Anca Gutui, Emma Toma. Premiera va avea loc pe 23 iunie 2012 la ora19.
Vicleniile lui Scapin (1671) reprezintă o comedie lejeră, una dintre farsele scrise de Molière, alias Jean-Baptiste Poquelin. Molière nu este doar renumitul dramaturg la care ne raportăm astăzi, ci și regizorul propriilor piese de teatru, apoi un încîntător actor voiajor de comedie. Regizorul francez de film, educat în SUA, Laurent Tirard, surprinde în pelicula sa din 2007 cel mai bine caracterul complex al lui Molière. În film, Molière (Romain Duris) dispare pentru cîteva săptămîni din trupă, construindu-se artistic o justificare a respectivei escapade: este arestat din cauza datoriilor, dar răscumpărat de un nobil, Jourdain (Fabrice Luchini), interesat să-l folosească pentru a lua de la el lecții de teatru și pentru a scrie o scenetă, prin care să trezească interesul frumoasei Celimene. În același timp, Molière trăiește o idilă cu soția nobilului, Elmire (Laura Morante). Printre multe altele, farsa care stă la baza piesei de teatru acum montate la Ateneu poate fi, de asemenea, regăsită în scenariu, fiind atribuită realității imaginabile despre omul Molière. La granița dintre ficțiune și realitate posibilă, filmul poate reprezinta o introducere benefică în universul personajelor lui Molière, dar și în cel al personalității sale. Iată cum surprindea regizorul Laurent Tirard personalitatea lui Molière într-un interviu: ”(...) era înzestrat cu spirit de observație. De asemenea cu talent actoricesc, cu precădere pentru comedie. În mod surprinzător, nu avea încredere în el. A fost un complexat. Capabil de excese megalomanice și depresii adînci. Incapabil să rîdă de el însuși în societate, doar în piesele sale (ex. Mizantropul). Temperamental, totuși entuziast, uneori slab, alteori curajos, capabil să braveze, dar în același timp să dispere. A fost o ființă plină de contradicții”.
Numele Scapin a fost împrumutat de la personajul-tip Scapino (it. scappare, engl. escape), creat în secolul al XVI-lea în commedia dell'arte italiană, cu care Molière a intrat în contact. Acțiunea se petrece la Napoli. Un servitor intrigant și ticălos, Scapin, ”mare meșter în trasul sforilor” e, pe deasupra, și iscusit în a ieși basma curată din cele mai întortocheate uneltiri. Toate intrigile țesute de el par, însă, a avea un scop nobil: a ajuta două cupluri de îndrăgotiți să fie împreună, împotriva voinței taților. Sensul acestei comedii clasice este însă acela că întîmplarea împlinește mai iscusit soroacele decît străduințele oamenilor: afinitățile după care cele două cupluri se reuniseră ajung să corespundă celor prescrise de părinți. Dovedindu-se că Hyacintha e fiica lui Geronte, iar Zerbinette a lui Argante.
Regizorul Nucu Ionescu mizează pe actualitatea scenariului, pe care decide să-l pună în scenă într-un decor – așa cum se poate vedea și din afișul spectacolului –cît se poate de nonconformist. În primul rînd, se referă la o identificare a caracterelor și tipologiilor ironizate de Molière la nimeni alții decît contemporanii nostri. În al doilea rînd, ilustrează o nevoie tot mai acută de comedie în rîndul publicului de azi. În al treilea rînd, promite să aducă în discuție subiecte care nu au cum să nu (mai) intereseze astăzi: dragoste, bani, oameni…, implicînd o posibilă combinatorie a temelor: dragoste de bani, dragoste de semeni etc. Și pariind atît pe incriminarea ori etalarea unor trăsături de caracter negative, respectiv pozitive, (ipocrizia, zgîrcenia, filantropia etc.), dar, mai ales, pe descrețirea frunților spectatorilor.
În ceea ce privește așteptările legate de această premieră, am o singură remarcă de făcut. Cred că actualizările clasicilor realizate de Radu Afrim (Cehov, Shakespeare) sînt lăudabile, în primul rînd, pentru că ține să nu abuzeze de text și, în al doilea rînd, pentru că insistă să aducă la zi traducerile folosite, eventual apelînd chiar la o traducere contemporană a textului vizitat. Sper să se întîmple măcar acest lucru și cu montarea după Molière de la Ateneu.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.nl/2012/06/moliere-contemporan-la-ateneu.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu