Despre "dar" si alte "dar"-uri

Un nou festival național de teatru la Iași în perioada 3-8 iunie 2012 intitulat ”Dar Iași”. Și organizat de Asociația ”Dar din dar”, în cadrul unui proiect european pentru ”promovarea și susținerea produselor turistice specifice zonei Iași”. Prea mulți de ”dar”?! Dar partea interesantă ar fi nu că își cheltuie proiectul banii cu folos. Ci că biletul costă doar 5 Ron, ceea ce-l face accesibil studenților, pe care festivalul îi prinde la țanc înainte de vacanță. Dar piesele nu se adresează numai studenților, ceea ce mă face să mă întreb dacă publicul-țintă a fost proiectat. Din program fac parte nume sonore. Dar și unele mai puțin cunoscute ieșenilor. Spectacolele atacă toate gusturile. Primiți dar darul teatral oferit, mai ales că din sloganuri au promis să voteze teatrul. Acum teatru am avut destul și la propriu și la figurat. Dar...
Spectacolele vor fi găzduite de Teatrul Luceafărul și Ateneul Tătărași, biletele urmînd să fie puse în vînzare la aceste instituții. Se vor juca două piese de teatru pe zi, la orele 18, respectiv 20. Exceptînd prima și ultima zi din festival (3, 8 iunie) cînd vor fi doar seara de la orele 20 (în total 10 spectacole). Din repertoriul propus fac parte atît montări noi, cît și mai vechi. Neexistînd un fir tematic ordonator, nici un criteriu al selecției pieselor (abordări mai clasice se alătură viziunii postmoderne), regizorilor (nume consacrate apar alături de nume în devenire ori abia la debut), teatrelor invitate (teatre cu orientări de repertoriu diferite din București, dar și proiecte ale unor companii teatrale independente), festivalul e versatil.
Dacă tot am sugerat eterogenitatea tipologică și tematică, voi ilustra prin conținutul festivalului. Pe 4 iunie, o piesă de teatru-dans, ”Crazy Stories in the City”, o reflecție coregrafică asupra temei de bază a basmului popular românesc - lupta dintre bine și rău - și implicațiile ei actuale (regia Arcadie Rusu, Teatrul Foarte Mic din București, premiera 2010). Iar pe 7 iunie ”3 o’clock” (teatru independent contemporan, regia Dan Tudor, premiera 2011). Dar pe 6 iunie spectacolul ”Aproape perfectă” de Neil Labute despre presiunile exercitate de idealurile contemporane de frumusețe și cum acționează acestea asupra identității femeii (Teatrul ”George Ciprian” Buzău, regia Cristian Juncu, premiera 2011).
De fapt, revista festivalului se deschide cu o producție a Teatrului ”Nottara” din București (3 iunie): ”Variațiuni enigmatice”, regia Claudiu Goga (premiera 2003). O piesă pentru care scriptul (Eric-Emmanuel Schmitt) este esențial. Altfel degeaba s-ar povesti despre un joc al puterii dintre doi protagoniști, pus în scenă cu minim de mijloace scenice. Un ”jurnalist” vizitează un scriitor pe insula unde locuia sub pretextul unui interviu despre cea mai recentă carte a sa, reproducînd un schimb de scrisori cu Helene. Însă Helene murise, iar cel care a preluat corespondența cu scriitorul de 15 ani se afla acum în fața acestuia. Cu acest prilej, ar fi de meditat la corespondența virtuală pe care cu toții o practicăm. Cît de autentică este figura creată în spațiul virtual? Internetul ascunde sau revelează personajele? A existat cu adevărat Helene?
La capitolul debut: actrița TNI Antonella Cornici decide să se facă regizoare. Antonella Cornici vine în festival pe 5 iunie cu ”M-am hotărît să devin prost”, după nuvela lui Martin Page (Teatrul Național din Timișoara, premiera 2012). Personajul principal e un fel Marc Marronnier la 25 de ani, care vrea să se racordeze la lumea contemporană. Numai că folosește cînd vine vorba de viață concretă perspectiva teoretică (definește alcoolismul și caută arta prin care poate deveni alcoolic). El vrea să fie cool. Numai că unde se găsește antidotul lucidității? În alcool? În moarte (sinucidere)?
În ceea ce privește capitolul răsunet, pe 6 iunie se joacă ”Caii la fereastră” de Matei Vișniec (Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, regia Petru Vutcărău, premiera 2012). Spectacolul are ok-ul dramaturgului, fiind produs ulterior unei întîlniri dintre regizor și Vișniec. Ceea ce nu-l face mai bun decît alte montări ale aceleiași piese. Cum ar fi producția Companiei italiene Teatro del’Argine, prezentă la ”EuroUnderground”, ediția a IX-a, Arad. Mai discretă, mai puțin înclinată spre emfază scenică și mai de efect totodată. Un cîștig pentru Botoșani: chiar mă întrebam unde a dispărut tînărul și promițătorul Alexandru Dobinciuc. Dar l-am văzut în distribuție.
Festivalul mai arborează două one-woman show-uri în cadrul unor proiecte teatrale independente (4 și 7 iunie): Adriana Trandafir într-un spectacol dedicat memoriei Mariei Tănase (”Pasărea măiastră”, regia George Bănică, premiera 2011), într-un rol pe care îl investește cu întreaga feminitate și energie artistică acumulată din personajele create pînă acum. Și Maia Morgenstern într-un recital așa cum o știm (”O femeie singură”, regia Marcel Stănciucu, premiera 2011).
Ca o scăpare la capitolul noutate: comedia ”Sylvia”, după A.R. Gurney a mai fost prezentă la Iași în 2010 în cadrul Festivalului ”EuroArt”, tot în regia lui Alexandru Jitea. Iar la capitolul promptitudine, ultima zi de festival se suprapune (spectacolul ”Oo!”, după ”Punguța cu doi bani”, regia Alexandru Dabija, premiera 2007) peste premiera lui Radu Afrim de la Național (8 iunie). Cît despre eficiență, n-aș vrea să intru în polemici – publicul bate teatrul. Dar să zicem că e de-abia prima ediție-pilot. În timp, dacă va rezista, își va acorda un profil și o titulatură, dincolo de atîția de ”dar” și alte ”dar-uri”.

Dana Tabrea