Sala de spectacol doar pentru mine. Visul oricui, ce bine mă simt, mă așez în rândul preferat, în mijloc. Aparatul de proiecție la vedere. Un omuleț de o vârstă nedefinită introduce discul. De la capăt.
Nu are fluența unui film actual, dar compensează prin frumusețea cadrelor, care uneori se pretează la lentoare, la punctări și întârzieri pe o anumită descriere. Ca să nu le uit: cum lumina se cerne printre copaci, conturând acele triunghiuri cu vârful în sus, cum ceața deasă ocupă spațiul peliculei, încet-încet lăsând loc figurilor umane, cum două poliedre de lumină, ca din greșeală se proiectează pe ecran, în timp ce, cu spatele, cei doi reîntorși de pe drumul inițiatic discută despre afirmare... vei ajunge polcovnic... pădurea, copacii, drumurile șerpuinde, uscăciunea, soarele, lumina... cum copacul îi însoțește pe cei doi călători (maestrul zapciu și discipolul milos) -- la dus în partea stângă, la întors, evident că în dreapta, de data aceasta se odihnesc la umbra lui... copacul care ascunde o înțelepciune la care nu avem acces... scaieții care pendulează -- ce s-a ales din trestia cugetătoare? omul fragil, dar gânditor??!!! uscăciune sufletească... umezeala mlaștinii frumoase, în căutarea rădăcinilor înfipte în mâl... nici măcar.
Cum senzațiile vizuale, olfactive, tactile, auditive sunt resimțite ca și cum am fi prezenți acolo... Mirosul de fum, muzica de la popas, focul aprins pe drum -- flacăra, boașele tăiate și aruncate în obrazul femeii adulterine (coana-sultană)... Muzica antrenantă, să dansăm, să privim, să uităm... fața urâtă a acestui popor...
Cum zapciul își dă drumul nemilos în Zambila, nu cred să se fi schimbat multe de atunci... Cultura și civilizația în materie de sex, xenofobia, cruzimea, mita, ipocrizia... Sub aparența seriozității și a datoriei respectate, parvenitism și incultură. Un popor născut sub o stea nenorocoasă ori care și-a vândut norocul la talciocul de sclavi/robi. Analiza spectrală a europenilor, făcută la cald, incluzându-i și pe ovrei și pe țigani, debitul verbal și vocea caraghioase -- e, poate, momentul cel mai comic din spectacol. Omul cu sutană e incult, șerpuitor și uscat la suflet precum drumul prin pustiu.
Contrastul dintre frumusețea peisajelor Țării Românești la 1835 și caracterul infect al românilor domină perspectiva narativă, având o excelentă documentare în catastifele istorice, de la A. Pann, la C. Negruzzi, I. Creangă... Film document, istoric, pentru care prim-planurile interesează mai puțin decât perspectivele de ansamblu. Dar atunci când cele dintâi apar, surprind incredibilul: distracții facile, crude ca mai totul în comportamentul oamenilor înfățișați, un ”țigan” e încurajat să prindă în dinți marginea unei lumânări aprinse, un boier încornorat care-și răscumpără demnitatea prin barbarie, înconjurat de cei ce simbolizează poporul furios... aflat în incapacitatea de a lua apărarea semenului lor... din nou cruzime, ipocrizie, salvare a măștilor și a aparențelor... un zapciu cu scăpărări de nemulțumire existențială și, totuși, resemnat, un tânăr plecat pe un drum al formării, care se dovedește a fi unul al deformării caracteriale.
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2015/04/aferim-regia-radu-jude.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu