Theaterstock Bacău.
International Arts Festival,
aflat la ediția I anul acesta, reunește sub deviza ”We are one” o varietate de
tipologii spectaculare impresionantă, imposibil de ierarhizat exhaustiv,
folosind criterii unice de clasificare: teatru de bar, teatru alternativ, teatru-dans,
teatru de repertoriu, teatru comunitar, performance-uri, musical-uri,
spectacole stradale, spectacole de pantomimă, spectacole-concert, spectacole
atipice, la limita dintre tipologii (Mihai Măniuțiu & Ada Milea, Horia
Suru, Farkás Tamas).
În principal, se mizează printr-o hartă/program in progress a festivalului pe aducerea la numitor comun a unor tipologii opuse (teatru
instituțional și teatru independent – lucru valabil pentru întreg programul, teatru
indoor și teatru outdoor – Leonce și Lena
de la Oradea se joacă pe scenă afară, deși e un spectacol de scenă interioară,
accentuând și mai mult aspectul de spectacol-concert și mizând pe entertainment).
Nu doar tipologii teatrale, dar și culturi diferite sunt vizate de sloganul
festivalului, prin coproducții (13
reunește România – Aradul, Ungaria și Serbia, un spectacol de teatru-dans, cu
accente tradiționale stilizate, inserții vocale live în maghiară și sârbă, atrăgând atenția prin modul în care gesturile
pot deveni creatoare de muzică/sunet, incluzând pasaje teatrale, cu soluții
ingenioase, vorbind despre traumă, libertate și teroare politică).
Multe spectacole trimit unul înspre
celălalt. Uneori se asistă la viziuni complet diferite regizoral ale aceleiași piese,
cum se întâmplă cu Furtuna, pe
de o parte O furtună, adaptarea lui Purcărete de la Craiova fiind completată
de versiunea modernă, Furtuna lui
Morfov de la TNB, destul de previzibilă în soluții regizorale, un spectacol ce
curge destul de lent, dar beneficiind de o distribuție cunoscută, chiar
renumită (Ion Caramitru), nu întotdeauna bine condusă regizoral (Crina Semciuc).
Alteori, harta densă, permanent în construcție a festivalului, prin hățișul
căreia cu ușurință te-ai putea rătăci, îți desenează un fir roșu dinspre Mein Kampf –ul lui Dabija înspre același
13 (regia și coregrafia: Farkas Tamás,
coregie: Tapasztό Ernö), ambele parodice, dar cu substrat serios. Apoi, meditații
despre viață și despre moarte sunt prezente atât la Dabija, cât și la Măniuțiu (Leonce și Lena) – sub umbrela parodiei
care încearcă fără succes să evoce melancolia în primul caz, sub cea a
entertainment-ului în cel de-al doilea caz.
Dacă până acum teatrul realizat cu deținuți era un gen arhicunoscut, de
această dată teatrul merge dinspre oamenii liberi înspre cei privați de
libertate (se joacă spectacole pentru cei din penitenciar). Cumva e un început
de punere în practică a conceptului de aducere a teatrului în comunitate,
aplicat intens în SUA, unde există trupe de actori profesioniști ori de amatori
care joacă pentru aziluri de bătrâni, în școli, în spitale etc.
În acest mod, profilul festivalului inițiat pe modelul FITS (explozia de
spectacole stradale, cifre mari în ceea ce privește numărul de zile, spectacole
–138 –, invitați, locații, activarea de fonduri europene, bursa de spectacole,
deschidere înspre colaborare cu alte teatre), cu mici preluări și din FEST-FDR
(în special în ceea ce privește partea de promovare Facebook) începe să prindă
contur. Regăsesc o primă configurare a profilului festivalului în îmbinarea
laturii underground cu cea instituțională, a teatrului–creație colectivă cu
teatrul de regie, a clasicului cu modernul, aducerea la un loc a regizorilor
reputați și a celor la început de drum (care încă sunt în faza de testare a
formulelor teatrale), focusarea pe un teatru și pe un creator (regizor sau
dramaturg celebru), accentul pe comunitate, stabilirea unor mize ca: educarea
tinerilor, dezmorțirea culturală a unui public neavizat. Am asistat la aducerea teatrului înspre public, mai mult
decât la o aducere a spectatorului la teatru.
Underground, viu, libertate, trupă/echipă, solidaritate/colaborare, energie –
sunt termenii prin care Anca Sigartău, managerul Teatrului Bacovia s-a gândit
la comunitatea băcăuanilor atunci când a pus la cale toată această frenezie cu
bătaie lungă. Un om optimist, Anca Sigartău crede că ”totul e posibil”, crede
în Dumnezeu și în ”rezultate imediate prin cultură”, în consecințele multiple,
pozitive ale festivalului asupra comunității băcăuane (la nivel financiar, dar
și la nivel educativ, civilizator ori propriu-zis cultural).
Componentele unui festival de teatru de succes presupun o latură economică,
o alta turistică și, nu în ultimul rând, componenta culturală, implicând
racordarea la ceea ce se întâmplă astăzi remarcabil în Europa sau SUA. În ceea
ce privește Bacăul, componenta financiară pare să fie pe deplin satisfăcută (un
manager de proiect competent, sponsori, sprijin din partea Primăriei). Cea
culturală este în creștere, prin convingerea multor creatori de succes să își
aducă spectacolele la Theaterstock și prin faptul că se poate realiza chiar la
Bacău teatru actual (cu accent pe dans și song), datorită faptului că există o
secție de coregrafie și o filarmonică valoroase (de altfel, motivele principale
pentru care Anca Sigartău a venit manager la Teatrul Bacovia).
Cea mai labilă pare a fi componenta turistică, Bacăul nebeneficiind de o
poziționare tocmai favorabilă în acest sens. S-a vorbit de crearea unei ”insule
de agrement” în viitor, pentru ca festivalul să devină, începând cu ediția II,
loc de petrecere a vacanței, un concediu prin cultură, în special teatru.
Personal, am (re)descoperit orașul catedralelor (Catedrala ”Sfântul
Nicolae” discretă, dar plăcută, noua Catedrală ”Înălțarea Domnului” și minunata
Catedrală Catolică ”Sfinții Petru și Pavel”), însă am găsit Casa Memorială
”George Bacovia” închisă. De apreciat ideea unui spectacol-lectură cu prilejul
sărbătorilor religioase importante. Ar mai fi de dorit valorificarea în viitor
a spațiilor neconvenționale (castele, mănăstiri) din zone pitorești aflate în
împrejurimile Bacăului.
(Theaterstock Bacău, ediția I, 2015 – 1-16 august, ediția II, 2016 – 30
iulie -14 august)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu