Dramaturgul Peca Ștefan a pus, împreună cu regizoarea Ana Mărgineanu,
bazele proiectului ”Despre România, numai de bine”, prin care erau studiate
orașe din România, urmând să se creeze o piesă de teatru și un spectacol, plecând
de la cele mai actuale probleme ale comunității respective. Astfel, au fost
montate piese despre Baia Mare, Piatra Neamț, Târgoviște, ajungând și la Sfântu
Gheorghe. Problema limbii, cea a coabitării dintre trei etnii diferite
(maghiară, română, rromă) au constituit sursele de inspirație pentru un
spectacol despre Sfântu Gheorghe.
Sfântul
din Sfântu Gheorghe. O poveste cu mingi propune un scenariu în stilul agreat
de Peca Ștefan, publicul având posibilitatea alegerii unor scene, chiar a
finalului spectacolului. Pentru ca desfășurarea jocului cu mingile să fie o
luptă strânsă cu hazardul, spectatorii primesc, fiecare, trei mingi colorate
diferit, urmând a vota modul în care doresc să se deruleze trei scene din
spectacol, conform indicațiilor stăpânului mingilor/maestrului de ceremonii. Astfel
că fiecare alegere micșorează considerabil posibilitatea de a alege ulterioară,
neexistând manifestarea capacității de decizie deplină (caz în care fiecare
spectator ar fi trebuit să primească nu mai puțin de 9 mingi, fiecare culoare
semnificând o decizie diferită pentru una dintre cele 3 scene
interschimbabile).
Nu se pune accent pe decor, ci pe autenticitatea prezentării unor personaje
și situații de viață, dintr-o poveste relevantă pentru diversitatea
multiculturală din Sfântu Gheorghe, dintre subiectele atinse menționez discriminarea,
violența interetnică, violul, disoluția familiei, favoritismele etc. Date fiind
toate acestea, apare figura protagonistului, ale cărui trăsături umane
deosebite (generozitatea, dragostea față de oameni, compasiunea) își au sursa
într-un incident la care a asistat fără a interveni (violarea unei fete de
etnie rromă) și în remușcările ce au luat naștere plecând de la acel incident. Pe
de o parte, acesta dezvoltă o obsesie pentru fata pe care nu a reușit să o
ajute, doar să o fotografieze în timpul violului, pe de altă parte, o pasiune
pentru fotografierea oamenilor necunoscuți care ascund o poveste, cel mai
adesea una tristă, a decăderii sociale, fiecare fotografie fiind urmată și de un
mic ajutor financiar oferit persoanelor fotografiate, a căror poveste a ajuns
să o cunoască. Obsesiile și pasiunile sale, virtutea sau viciul carității îl
conduc înspre dezastrul personal, neglijându-și propria familie, propriii
copii, jobul. Parafrazându-l pe Heraclit din Efes, am putea spune că și aici
sunt sfinți, cu referire la unul dintre cartierele defăimate ale orașului în
discuție. Pentru că acolo unde viața e mai grea, e nevoie de
”sfinți”/eroi/îngeri în cea mai mare măsură.
Spectacolul se construiește în maniera teatrului documentar, fără a rămâne
o mostră a genului. Un maestru de ceremonii conduce spectatorul prin labirintul
de scene în limbile română și maghiară, arătându-i firul roșu al narațiunii și
stimulându-l din când în când să ia el însuși atitudine. În trei rânduri este
pus publicul să decidă: 1. Dacă dorește să urmărească o scenă din trecutul
îndepărtat al orașului Sfântu Gheorghe (o legendă), din prezentul actual sau
din viitorul îndepărtat (science fiction).
La reprezentația la care am asistat, de interes a fost viitorul îndepărtat
(2114), când problema rivalității lingvistice va fi fost deja rezolvată: atât
maghiara, cât și româna ar fi devenit limbi moarte, singura limbă de circulație
fiind engleza. Generozitatea umană ar fi atins cote uriașe, încât un apel de
genul ”vă rugăm nu mai trimiteți donații, deoarece nu mai avem unde să le
depozităm” devine necesar. 2. Dacă e interesat de gândurile lui Rareș/Sebastian
Marina (protagonistul), ale Henriettei/Elena Popa (soția protagonistului) sau
ale Belei/Claudia Ardelean (fata din cartierul de rromi Õrkõ, la al cărei viol
asistase pasiv Rareș și pe care decide ulterior să o ajute, pentru a se pune în
acord cu propria conștiință, în detrimentul propriei vieți. Fiecare personaj
este însoțit de câte o umbră (un alt actor, rostind gândurile cerute de public
spre a fi dezvăluite). La reprezentația la care am asistat, publicul a fost
interesat de gândurile Belei. 3. Finalul spectacolului, când toată lumea este
în impas: Rareș – într-o încăierare dintr-un bar, unde face o fotografie
chelneriței fără să ceară voie; Henrietta – în mașină, tulburată de
evenimentele recente, punând în pericol
viața copiilor; Bela – pe punctul de a fi violată din nou, la fabrica de pâine
unde era în prezent angajată. La reprezentația la care am asistat, publicul
decide să o salveze pe Bela, Henrietta sfârșește în tragicul accident, iar
Rareș se sinucide.
Un vot destul de dur aș spune, datorat în mare parte și îngrădirii
posibilităților de decizie prin alocarea doar a trei mingi diferite, la care mă
refeream la început. Dar și semnul alegerilor publicului, în fața căruia
actrița Claudia Ardelean a făcut o impresie foarte bună. Pe de altă parte,
votul poate fi ușor dejucat, mai ales în ceea ce privește ultimele două scene,
solicitând o anumită culoare a mingii pentru o anumită scenă, în funcție,
poate, și de un calcul ad-hoc privind receptivitatea, exigențele și nevoile
publicului. Actorii trupei Teatrului ”Andrei Mureșanu” sunt foarte performanți
și reușesc să mențină nivelul spectacolului, respectând rigori de regie, la
destule reprezentații după premieră. Fatma Mohamed a fost interesantă în
rolurile de compoziție (reprezentantul rromilor din Consiliul local Sfântu
Gheorghe), deschisă înspre improvizație, cu aptitudini de mișcare scenică
deosebite; Elena Popa este o actriță foarte conștiincioasă, fie că se află în
rol principal, fie că joacă un copil de școală din penultimul rând; Sebastian
Marina se face văzut atât prin aptitudini actoricești, cât și prin mici
jonglerii ce țin de mimică ori gestică.
(Sfântul din Sfântu Gheorghe/A Szentgyörgyi Szent de Peca Ștefan, regia:
Ana Mărgineanu, distribuția: Ion Fiscuteanu Jr., Sebastian Marina, Elena Popa,
Camelia Paraschiv, Claudia Ardelean, Daniel Rizea, Fekete Zsolt, Gulácsi
Zsuzsanna, Fatma Mohamed, Eltés Áron, scenografia: Anda Pop, Teatrul ”Andrei
Mureșanu” Sfântu Gheorghe, în cadrul FEST-FDR 2015)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu