De la un spectacol pascal, la un spectacol total

Colaborând cu Andu Dumitrescu (decor și video), regizorul Claudiu Goga revine cu Un dușman al poporului la performanța obținută în 2011 cu Rinocerii. Trimiterile la Ionesco și absurd nu cred că sunt întâmplătoare: griul predomină scenografic, Constantin Pușcașu îl joacă din nou pe protagonistul marginalizat, decis să lupte până la capăt pentru credințele sale.

Renunțând la acțiunile intercalate, optând pentru prim-planuri, explicitând sensurile prin proiecție de fundal (conceptul de ”dușman al poporului”, citate memorabile, cadre cu actorii în timpul manifestației), regizorul pune accent pe partiturile actoricești, la care lucrează cu migală. Stilistica spectacolului are ceva filmic, fără ca structura acestuia sau jocul actorilor să fie astfel: cadre scenice subliniate (detaliu cu Pietà reiterată la final, cu Petronela Grigorescu și Constantin Pușcașu, în paralel cu mimicile umane, vinovate proiectate), informarea spectatorului cu privire la momentul precis al acțiunii pentru fiecare scenă,  notificarea de pe ecranul de proiecție cu privire la urmările a ceea ce tocmai s-a vizionat (doctorul a fost omorât pe 21 aprilie, iar sistemul de alimentare cu apă al stațiunii balneare a fost refăcut – lucrările au durat doi ani).

Adaptată de Arthur Miller în anii `50 și ecranizată de George Schaefer în 1978, piesa lui Ibsen își dovedește actualitatea prin adaptarea adaptării realizată de Claudiu Goga. Sensurile receptării lui Ibsen de către Miller au în vedere următoarele : Cum mai justificăm democrația dacă mulțimea greșește, un singur om având dreptate?; Ce valoare mai are decizia majorității dacă o majoritate contrazice adevărul insului excepțional, izolat și marginalizat, condamnându-l (exemplul cel mai elocvent – Iisus Hristos, dar și Galileo Galilei etc.)?

Goga reia problematica în societatea actuală (”Corupția ucide”) și propune un final radical, în acord cu sensurile adaptării (uciderea doctorului). Se distanțează de ecranizare și își configurează propriul construct spectacular, mizând pe folosirea și depășirea monumentalismului supralicitat în Vizita (decorul suspendat, uneori cu funcție simbolică – formațiunea din cioburi care acoperă parțial proiecția în timpul manifestației), optând pentru departajarea minimalistă și funcțională a spațiului în module care țin loc de încăperi, pe o platformă care înalță scena, și pentru cortine mediane. Simetriile și asimetriile, griurile, bejurile, fereastra unică suspendată, întregul decor este foarte inspirat. Apoi, regizorul armonizează jocul actoricesc condus la rigoare cu improvizația dirijată (momentul de dans pe We are young) și alege un fond muzical generator de contraste scenice (de exemplu, rock-ul asociat în succesiune cu muzica clasică).

Dintre replicile selectate de regizor, rețin: 1. ”Oamenii nu au nevoie de idei noi. Se simt mai confortabil cu cele vechi” (Peter Stockmann) – conservatorismul ca paralizie a oricărei schimbări de sistem; 2. ”Adevărul nu înseamnă nimic atunci când nu ai putere” (Dna Stockmann) – monopolizarea adevărului și a oricăror altor valori de către cei care dețin puterea; 3. ”Mă revolt împotriva vechiului clișeu că majoritatea are întotdeauna dreptate” (Dr. Stockmann) – majoritatea, manipulată de o minoritate care deține puterea, distruge democrația. Claudiu Goga subliniază ceea ce contează pentru societatea actuală, sugerând că sensurile și valorile democrației ar putea fi în pericol. O minge dungată (roșu, alb și albastru), jonglată între personaje, sugerează că sensurile actuale ale acestui spectacol ar putea fi multiple (dictatura, oligarhia, manipularea maselor fiind doar câteva dintre acestea).

Cu ochii larg deschiși, evităm generalizările delirante (”majoritatea greșește întotdeauna”) și nu mai putem accepta ideea că cel ce luptă pentru adevăr trebuie să își accepte izolarea și ca pe un privilegiu suprauman (”Și cel puternic trebuie să învețe că va fi mereu singur”). Rămâne valabilă ideea sacrificiului pentru adevăr, într-un spectacol pascal. În același timp, un spectacol total (pentru actori și pentru spectatori, cu o contribuție regizorală admirabilă în lucrul cu actorii și realizarea adaptării scenice, rezistând prin detalii).

Regizorul ar fi putut să îl distribuie pe Teodor Corban în rolul doctorului și pe Doru Aftanasiu în rolul primarului, însă a dorit să puncteze postura cristică a Dr. Stockmann, semnalată cu privire la adaptarea lui Miller, trimițând, în același timp, înspre Bérenger din Rinocerii. Totodată, a evitat comoditatea. Astfel, Teodor Corban are un rol opus celui din Vizita, iar Doru Aftanasiu un rol secundar și diferit. Constantin Pușcașu (Dr. Stockmann) este temperat febril, fără a fi zorit, reușind să surprindă trecerea de la credința în triumf la debusolare, la disperare și neîncredere. Teodor Corban (Peter Stockmann) interpretează cu sânge rece și cinism, la antipod față de exploziile din Vizita. Adi Carauleanu (Morten Kiil) rămâne arhetipul omului fără scrupule (Ibsen tradus de Miller), numai că tertipurile de scenă sunt actuale. Personajele sunt modificate, în sensul accentuării compozițiilor actoricești: Cosmin Maxim (Hovstad) are proteză la un picior, se sprijină în baston și se deplasează cu umerii ridicați, ascunzându-se parcă de cei din jur. Trioului de ipocriți de la ziar (Hovstad/Cosmin Maxim, Billing/Ionuț Cornilă, Aslaksen/Doru Aftanasiu) i se opune Petra (Andreea Boboc) care se ridică la înălțimea a ceea ce se cere de la rolul ei (”speranța lui Ibsen pentru viitor, poate că și a noastră”). Dumitru Năstrușnicu are un rol secundar (Căpitanul Horster), departe de a fi un ”marginal”, deoarece prezența scenică și tăcerile sale vorbesc, și e extrem de prompt în reacțiile scenice. Petronela Grigorescu (Dna Stockmann) are un rol corect, remarcându-se mai mult în final. În rol secundar, Pușa Darie (Un bețiv) iese în evidență, amintind de cetățeanul turmentat, personaj emblematic pentru capacitatea de decizie electorală a românului.  

(Un dușman al poporului de Arthur Miller, adaptare după Henrik Ibsen, traducerea și regia: Claudiu Goga, distribuția: Constantin Pușcașu, Teodor Corban, Petronela Grigorescu, Adi Carauleanu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Năstrușnicu, Ionuț Cornilă, Pușa Darie, Flavius Hotăranu, Gabriel Anton, Emil Coșeru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delu Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele, decor și video: Andu Dumitrescu, costume: Lia Dogaru, premiera: 21-22 aprilie 2016, Sala Mare, TNI)

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/05/de-la-un-spectacol-pascal-la-un.html