Festivalul de Teatru Nou de la Arad

În perioada 7-15 mai 2016 s-a desfășurat cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou de la Arad. Selecționerul unic al festivalului, criticul de teatru Claudiu Groza, menține în centrul atenției conceptul din titulatura festivalului – ”teatrul nou”, urmărind acele producții care, într-un decor minimalist, inovator, promovează soluții regizorale ingenioase, cu deschidere înspre teatrul contemporan occidental. În plus, actuala ediție este focusată pe dimensiunea teatrului pentru adolescenți (TeenAGER), prezentând câteva producții de succes din țară, cum ar fi Pisica verde de la Teatrul Luceafărul din Iași, The History Boys. Povești cu parfum de liceu, de la Teatrul Excelsior din București, Antisocial de la Teatrul Național ”Radu Stanca” din Sibiu, sau Columbinus de la Teatrul Municipal Baia Mare. 

Tot un spectacol pentru adolescenți este și Femei / Bărbați de Willy Russell, în regia lui Vlad Massaci (Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea). Scenariul reia povești cu personaje posibile din filmele anilor ’70 într-un spectacol pentru actori (calitățile trupei sunt individualizat puse în valoare, adaptate potențialului de compoziție ori improvizație al fiecărui actor/fiecărei actrițe, regizorul riscând din acest motiv să aibă personaje din filme diferite, păstrându-se, totuși, intervalul anilor `70-`90).

Intriga e simplă (o petrecere a burlacilor, dublată de o alta a burlăcițelor), acțiunea se petrece în toaleta fetelor, respectiv a băieților). Întregul decor minimalist plasează locul acțiunii într-un plan secund, prim-planul clubului (de unde se intră în scenă) rămânând invizibil. Regizorul face din personajele principale – personaje secundare (sau, cel puțin, toate personajele au aproximativ aceeași calitate, neexistând personaje principale), întreaga montare luând înfățișarea unei farse (a unei așteptări care nu se mai împlinește). Discuțiile, umorul și peripețiile inerente sunt accesibile publicului larg. Cu unele excepții: ”Manga cum laude (joc de cuvinte de la Magna cum laude)” sau citatul din Kant lecturat de pe peretele toaletei.

Proiecția video din planul superior al scenei, probabil cu rolul de a anima atmosfera, nu are neapărat vreo legătură cu ceea ce se petrece pe scenă (filmare cu autostrada dintr-o mașină, pești, spirale etc.), exceptând momentul când Vlad Bîrzanu/Kav intră în scenă, etalându-și abilitățile coregrafice, proiecția folosind o fotografie a acestuia. Deși într-un rol principal tratat ca rol secundar, Ciprian Nicula/Dave are câteva momente din care ne putem da seama de calitățile sale pe mișcare scenică. În rest, gestul de a intra în scenă (toaletă) ridicând piciorul devine un manierism al spectacolului, care până la final ajunge să fie folosit aproape de toți actorii, chiar și de unele actrițe. Dansul Lindei (Réka Szász) cu fostul iubit este simulat în planul secund al toaletei printr-un moment reușit la care participă Vlad Bîrzanu.

Dintre toate, intrările în scenă ale lui Vlad Bîrzanu talentat, dar ușor prea conștient de calitățile lui, ieșirea pe peliculă a lui Ciprian Nicula (filmarea cu periplul fără direcție printre graffiti), și desenele melancolice și revoltate ale lui Réka Szász cu spânzurătoarea pe pereții toaletei (weird) sunt cele mai reușite momente ale spectacolului. Am remarcat coeziunea trupei tinere, promițătoare: Mădălina Ciotea/Bernadette într-o compoziție șarjată, Réka Szász/Linda – discretă, capabilă de interiorizări (in)sondabile ale rolului și de tăceri expresive, Ana Șușca/Frances – dinamică, Iulia Antonie/Maureen cu deschidere spre comedie, Simona Arsu/Carol într-o compoziție foarte reușită pentru reiterarea filmului inițial, complicat ulterior de alte modalități de joc; Vlad Bîrzanu/Kav – energic și cu aptitudini coregrafice, Andrei Brădean/Robbie, Olimpiu Blaj/Eddy, Andrei Cătălin/Billy – toți din filmul anilor `70, Andrei Cătălin într-o compoziție foarte reușită, Ciprian Nicula/Dave într-un rol principal secundar cu valențe coregrafice, Tavi Costin/Peter și Vasile Marinoiu/Roadie-tehnicianul – mai curând din spațiul rock autohton.

Teatrul pentru adolescenți rămâne, însă, doar o componentă a festivalului arădean, spectacolele selecționate fiind de o varietate uluitoare: teatru social ori politico-educativ, teatru-dans, comedii dintre cele mai căutate în peisajul teatral românesc contemporan etc. Dintre acestea, unele sondează problematica identității contextualizat (pe fondul disputelor dintre români și maghiari, ca-n spectacolul MaRό de Székely Csaba, regia: Andi Gherghe) sau acontextualizat, considerând condiția umană.

Afirmarea personalității umane, încercări de definire și de regăsire într-o lume multiobiectuală și multiculturală, dominată de obiecte și simboluri iconice, ridicolul ieșirii din cotidian și adorabila plafonare sub privirile celuilalt mereu uimit de celălalt ego, marionete ale unui regizor invizibil, râzând vulcanic și dirijându-ne prestațiile existențiale în același mod, poate, în care vocea din spectacol le ordonează pe cele coregrafice, încercări de conformare ori încercări disperate de autodepășire (dansul cu obiectele de uz casnic, momentul Spider-Man), mirajul simplității și transfigurarea prin cotidian, banal, ”bunul-simț ca paradox” sunt doar câteva dintre temele abordate de spectacolul de teatru-dans Identitate de Márton Imola (regia și coregrafia: Ferenc Fehér, cu 7 interpreți foarte talentați: Bajkό Lászlό, Gáll Katalin, Nagy Eszter, Orbán Levente, Polgár Emília, Szekrényes Lászlό, Veres Nagy Attila, Studio M, Sfântu-Gheorghe).

O mostră de teatru nou prin excelență sub toate aspectele (regie, decor, coregrafie) e spectacolul De fapt e frumos de Volker Schmidt de la Teatrul German de Stat Timișoara. O temă aparent simplă, dar complexă prin consecințe (degradarea relațiilor interumane supuse medierii internetului) este tratată cu mijloace en vogue, într-un spectacol deosebit ca spațiu emoțional, vizual, sonor, dar și prin coregrafie și joc actoricesc. Decorul e minimalist, soluțiile regizorale sunt ingenioase (ruloul de carton care derulează scenografia, dar și psihologia personajelor, servind și ca panou de proiecție), Ioana Iacob excelează prin expresivitate interpretativă, iar Richard Hladik prin abilitățile coregrafice.

Voi reveni asupra unora dintre spectacolele menționate și voi scrie despre comedia Family Affairs, puternic marcată regizoral de Radu Afrim, încât ar putea fi considerată un spectacol de autor.

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/05/festivalul-de-teatru-nou-de-la-arad.html