Miturile cetății

Festivalul Internațional de Teatru Miturile Cetății, ediția I (20-26 iunie 2016), organizat de Teatrul de Stat Constanța, are ca temă miturile arhaice, moderne, dar și miturile omului contemporan. Dacă în trecut atenția noastră se îndrepta asupra miturilor antice, acum interesează din ce în ce mai mult miturile omului contemporan. Camuflate și reconfigurate, miturile omului arhaic continuă să supraviețuiască sub alte forme în lumea contemporană. Putem, însă, vorbi și de mituri specifice omului contemporan. Programul festivalului, unde figurează recontextualizări actuale ale mitului prin spectacol, dovedește acest lucru.

Analizând obsesiile subconștientului omului contemporan, putem recunoaște acele mărci ce ne îndreptățesc să vorbim despre o mitologie a omului contemporan. De exemplu, societatea consumistă și febra cumpărăturilor (coșul de supermarket în care omul contemporan înghesuie produse de larg consum, echivalentul calului troian, prin proporții și consecințe nefaste – Electra, regia: Mihai Măniuțiu). La acestea se adaugă rochia roșie și trandafirul roșu: accesul la celebritate, mitul divei, ironizat prin travesti și demistificat în cadrul aceleiași montări  (storytellerul din Antigona, Lady Tiresias, scenariul și regia: Jean-Charles Raymond).

Am identificat în spectacolele din festivalul de la Constanța diverse mituri arhaice actualizate, adaptate la modernitate și contemporaneitate, cum ar fi: mitul arhaic al ființei primordiale, adaptat într-un spectacol despre periplul plasmodiului prin diverse condiții ale viului, până la cea de animal – ființă istorică, sexuală și muritoare, la fel ca omul – Ești un animal, Viskovitz, regia: Tudor Lucanu; mitul ”șobolanului rege”, al minții universale ce leagă ființele vii ale aceleiași specii, creând o entitate indestructibilă, capabilă să conducă lumea, în legătură cu alte mituri moderne privind conectarea minților umane (Șobolanul rege, regia: Radu Dinulescu); mitul legăturii dintre lumi sau al legăturii dintre dragoste și moarte (Hades și Persefona, spectacol interpretat de studenți).

După cum am văzut, miturile omului contemporan fac parte, de cele mai multe ori, din arhiva universală, soluțiile regizorale adoptate funcționând ca simboluri: mitul universal al dragostei ce depășește orice obstacol, chiar și moartea – măștile cu cranii, copacul vieții din instalație de beculețe viu colorate (Leonce și Lena, regia: Mihai Măniuțiu); mitul voalului, simbol al purității, de aici derivatele acestui mit în Othello (batista, cearșaful din noaptea nunții), regia: Suren Shahverdyan; mitul discordiei și contramitul armoniei universale (ActOrchestra, regia: Horia Suru, De ce Hecuba?!, regia: Anca Bradu), de aici  vechiul mit despre comunicarea universală între toți oamenii (Homocordus, o istorie ingenioasă a muzicii rescrisă într-un spectacol de teatru-dans și teatru instrumental, în același timp o istorie a instrumentelor de suflat, cu coarde și cu coarde ciupite, regia: Richard Navarro).

Constanța a fost prezentă în festival cu cinci producții de teatru, oferind rescrieri ale miturilor antice prin spectacole indoor și outdoor. În primul caz, Șobolanul rege după Matei Vișniec, regia Radu Dinulescu, Teatrul de Stat Constanța; Hades și Persefona, producția Facultății de Arte a Universității Ovidius Constanța, excelent susținută energetic, coregrafic și muzical, prin tobe – coregrafia: Stela Cocârlea; Uciderea lui Gonzago de Nedialko Iordanov, regia Ion Sapdaru. Ion Sapdaru pune în scenă un text incitant, acțiunea desfășurându-se dinspre teatrul în teatru din Hamlet, extins până la o construcție de sine stătătoare, pentru care evenimentele din Hamlet devin simple aluzii pe parcurs; culisele curții regale sunt ingenios expuse din perspectiva trupei de actori ambulanți. Lucrat cu mijloace realiste și naturaliste, hazos, spectacolul se încheie cu o imagine naturalist-grotescă înfiorătoare, tragicomică prin concept, teribilă în ansamblu, cu trimitere la absurdul unor situații actuale – actorii mutilați, plini de sânge sunt reabilitați și reconvertiți din dușmani ai regelui în eroi naționali decorați.

Spectacole outdoor ar fi Dionysos, după Bacantele de Euripide, regia: Daniele Salvo, mizând pe asocierea dintre naturalism și onirism, având la bază un concept regizoral ce actualizează tragedia antică: trăim vremuri de anestezie și automatism mintal, acționăm irațional, nu doar în cotidian, ci înseși actele noastre fundamentale nu mai au un caracter esențial, fiind rodul acțiunii în masă. În acest sens, foarte importante sunt scenele de grup cu bacantele exuberante, aflate sub influența substanței bahice, dar și scena trezirii la luciditate a lui Agave; în rolul lui Dionysos evoluează foarte teatral Marius Bodochi. De asemenea, Metamorfozele iubirii, după Eschil, Sofocle, Euripide și Aristofan, regia: Liviu Manolache – un spectacol educativ ce etalează scene memorabile cu cinci eroine ale tragediei antice (Electra, Antigona, Medeea, Praxagora și Hecuba), încercând să reconstituie arhetipuri ale femeii în diverse ipostaze (răzbunătoare și curajoasă, cu drepturi egale cu cele ale bărbatului, mamă, fiică, soră), cu formația muzicală pe scenă și momente de coregrafie reușite, cu o estetică deopotrivă clasică, dar și modernă (grotescul alăturându-se, în momente de comedie, momentelor de tragedie impunătoare, în stil clasic). O mască, asemănătoare celei din spectacolul Legendele Atrizilor, în regia lui Silviu Purcărete, care-a deschis prima ediție a Serilor de Teatru Antic, face legătura între trecutul și prezentul festivalului de la Constanța.

Prezentul aparține actualizării tragediei, dar și a comediei antice, revalorificând miturile astfel încât acestea să ajungă să ne spună ceva despre vremurile în care trăim. 

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/07/miturile-cetatii.html