Animal sau om, Viskovitz

Ca un mit care povestește originea unei realități anterioare timpului, spectacolul Ești un animal, Viskovitz  desfășoară periplul protagonistului, un microb supus diviziunii celulare din precambrian, trecând prin diverse alte condiții ale viului (organism pluricelular, gândac, cintezoi, țipar, melc, papagal, porc, rechin și burete), până la cea de animal.

Condiția animalului din mitul organismului supus devenirii o preia pe cea a omului: ființă istorică, sexuală și muritoare. De altfel, figurile prezente în spectacol sunt antropomorfizate astfel încât să redea defecte morale. Iar animalul este, pe lângă cele deja menționate, egoist, în competiție cu semenii până la distrugerea aproapelui și dominația celui mai puternic, înscriindu-se în lupta pentru supraviețuire, sau chiar până la sacrificarea însăși ideii de Dumnezeu (”vocea plasmei antice”, individul primordial din care s-au născut toți ceilalți și în care toți sunt cuprinși, capacitatea de discernere moralizatoare, ridicându-se deasupra eului individual egoist).

Lucrând cu un decor schematic (Irina Moscu), mai mult sugerat, descris doar în monologurile personajelor devenite storytelleri, punând în joc o coregrafie incitantă (Galea Bobeicu), lumini de scenă vii, regizorul Tudor Lucanu este ludic, fresh, captivant. El reușește să pună în valoare de minune potențialul tinerilor actori de la Teatrul ”Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, aceștia impresionând prin forța cu care pot trece de la un rol la altul, aptitudini coregrafice (în special, Ciprian Nicula și Vlad Bîrzanu) și umor. Din două în două scene, actorii revin pentru a întruchipa personajul principal masculin (Viskovitz) sau pe cel principal feminin (Liuba) sau pe cele secundare. Personajele nu rămân asociate cu unul sau altul dintre actori, cu unele excepții: incredibile, fascinante, memorabile sunt momentele în care Ciprian Nicula întruchipează un porc (alături de Réka Szász, în rolul Liuba) – prin paradoxul creat între text și vestimentația sau replicile personajelor, cel în care Vlad Bîrzanu întruchipează un țipar – un monolog în forță punând în joc atât tehnică de mim, cât și virtuți de mișcare scenică, întreaga scenă cu papagalii, foarte colorată și excelent susținută coregrafic, dar și cele cu bureții, rechinii etc.

Fără a se complica printr-un concept regizoral forte, dincolo de textul ales și adaptat, Tudor Lucanu scapă și figuri zoomorfe în panteonul iluștrilor care fac trecerea de la plasmodiu la animal. Fiecare scenă funcționează pe baza unei anumite morale cu privire la natura umană, analoagă moralei privitor la vietățile analizate, ce poate fi extrasă (de exemplu, ”Materia e mai puternică decât noi, ne devorează sufletul”). Însă forța și valoarea acestui spectacol (și așa ar trebui să fie orice spectacol, indiferent de temele abordate) nu rezidă în mesaj, ci în modul în care mesajul este îmbrăcat artistic, o contribuție foarte mare având tinerii actori. Un spectacol splendid de văzut și de revăzut, revigorant, energic, care a străbătut țara în lung și-n lat, fiind prezent în numeroase turnee și festivaluri, și câștigând și premii pentru ”cel mai bun spectacol” la unele dintre acestea din urmă.

 Tudor Lucanu improvizează foarte mult plecând de la text, expune modul diferit în care a considerat că se poate  valorifica textul, cu dibăcie. Comicul de situație sau de limbaj, umorul rezultat in replicile personajelor sunt puse la lucru prin costume și coregrafie. Dincolo de textul inedit, cu care nu mulți regizori ar fi îndrăznit să dea piept, spectacolul reprezintă o mostră de concretizare a unei abstracțiuni și de punere efectiv în scenă a ceva cumplit de diferit. Valoarea unui regizor crește atunci când, dincolo de conservarea textului, îl remodelează la nivel scenic într-un mod cât mai original, pe care nimeni altcineva să nu-l fi avut în vedere mai înainte.

Fiecare moment din spectacol poate fi vizionat și independent, însă, doar în legătură unele cu altele, acestea au un sens și o finalitate, formând o ”peliculă” coerentă. De cele mai multe ori, legătura dintre scene este scoasă la iveală, alteori un simplu heblu face trecerea, într-o succesiune parcă firească. Mijloacele regizorale folosite au aceleași aspect de naturalețe și vioiciune, fie că e vorba de slow motion, fie că e vorba de storytelling și coregrafie. Modul cum lucrează  cu actorii, atenuându-le șarjările, scoțându-le în evidență talentul, impresia de lipsă de artificialitate, în spatele căreia întrezărim o atenție concentrată asupra întregului, dar și asupra detaliilor, dezinvoltura însoțită de provocare, calități ale spectacolului, fac din Tudor Lucanu un tânăr regizor interesant, demn de a fi urmărit.

(Ești un animal, Viskovitz de Alessandro Boffa, traducerea: Alexandra Maria Cheșcu, adaptarea scenică și regia: Tudor Lucanu, distribuția: Mădălina Ciotea, Réka Szász, Vlad Bîrzanu, Olimpiu Blaj, Ciprian Nicula, Cătălin Asanache, scenografia: Irina Moscu, coregrafia: Galea Bobeicu, Teatrul ”Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Miturile Cetății” 21 iunie 2016, Constanța)

Dana Țabrea


http://dyntabu.blogspot.ro/2016/08/animal-sau-om-viskovitz.html