Un dușman al poporului, versiunea feministă

În regia Ioanei Păun, Un dușman al poporului e revizitat atât din perspectivă feministă, cât și revoluționaro-anarhistă. Ioana Păun regândește personajele și  relațiile scenice sau de familie dintre acestea. Caracterele puternice ale lui Ibsen sunt, în noua versiune, femei, fără a fi vorba de travesti. Iată caracterele, în ordinea tăriei lor: Martha – cu un A (poate de la ”adevăr”) străbătând ca o săgeată un cerc, pe spatele bluzei de trening, subminând autoritatea, de la primar până la guvernanți, Petra – abulică în halat albastru și cu bonetă sau exasperată de situația fără ieșire, acționând haotic, primărița-western, Aslaksen – cu haina de blană sintetică, pe spatele căreia scrie ”FAL$” cu spray pentru graffiti de culoare roșie,  Hovstad – cu tricou imprimat cu ”New York” și fotă tradițională etc. De altfel, acestea sunt succint introduse de Ioana Flora la început, când se face trecerea de la spectacol la performance.

Dr. Martha Stockmann, nonconformistă până la capăt, dedicată ”cauzei”, are o misiune reală: dezvăluirea faptului că apele băilor din oraș sunt infestate și că sistemul de țevi trebuie modificat, operație considerată prea costisitoare de autorități, și de aceea ignorată. Pentru ea, ”corupția ucide”, ”bani-moarte” și ”moarte în apă” nu sunt simple lozinci; Ioana Flora o interpretează pe Martha încolțită de autorități și trădată de așa-zisa presă liberă, într-un tur de forță și elan. Sora Marthei, Petra (Ilinca Manolache) e o profesoară idealistă, o voce dinspre viitorul utopic, când susținătorii corupției au fost anihilați, vocea din umbră a surorii ei, de partea adevărului și a dreptății. Dna primar Stockmann (Emilia Dobrin), verișoara Marthei, e reprezentanta autorităților pentru care banii sunt mai importanți decât îmbolnăvirea oamenilor sau decât moartea unor copii nevinovați, manipulând opinia publică prin atragerea presei de partea ei și înăbușirea protestului inițiat de Martha. Aslaksen (Mihaela Rădescu), patroana tipografiei, mai deține și alte funcții, aflate în conflict de interese atunci când se pune problema schimbării sistemului de țevi (proprietara unei firme de instalații industriale, dar și președinta Uniunii micilor proprietari), ceea ce o face un caracter ingrat ce trece dintr-o tabără în cealaltă (mai întâi, îi oferă Marthei ajutorul nesolicitat și ipocrit, ulterior trecând de partea primarului), după cum îi dictează propriile interese. Domnișoara ziaristă Hovstad (Cătălina Bălălău), iubitul/iubita Petrei, care inițial era mai convinsă decât Martha însăși de necesitatea publicării raportului de toxicitate, cedează nervos în fața antagonismului implicând autoritățile, mass-media, sponsorii și societatea civilă, deoarece e convinsă de primar să o susțină pe Aslaksen, încălcându-și deontologia profesională, trădând drepturile cetățeanului de a fi informat corect, punând micul confort personal mai presus de principii.

Dintre mijloacele inedite de care se face uz în performance rețin, în ceea ce privește relațiile dintre personaje: duelul vocal dintre Hovstad și primăriță la microfon, reflectând conflictul de fond dintre nevoia de idei (soluții) sau de bani (”pentru ca ideile să fie puse-n practică, avem nevoie de bani”, dna primar); includerea tehnicii interviului în scenariu (Hovstad-Martha); dialoguri indirecte la microfon, în aliniament, fără a se privi, cu spatele la public (Martha-Aslaksen); lupta voluptoasă, corp la corp dintre Petra și Hovstad. Soluțiile sunt ingenioase: mișcare scenică, însoțită de sonorizare angoasantă și jocuri de lumini psihedelice; intervenții vocale la microfon cu mesaje de importanță vitală (”băile sunt otrăvite”); adresări directe înspre public; alternarea rolurilor de actor/spectator între performeri; recitarea scenariului la vedere, simultan cu executarea acestuia, folosirea vocilor înregistrate; expunerea rezultatelor unui minisondaj în timp ce Martha își blindează corpul cu dinamită; ieșiri din rol, îngroșări intenționate, lucrul la vedere cu DJ-ul. Recuzita este la fel de ingenioasă: masa multifuncțională, de epocă, apoi evidențiind instalația de țevi și parchetul, portavoce, pistol cu jet de apă, măști chirurgicale etc.

Inamicul poporului e una dintre cele mai complexe montări ale Ioanei Păun, dinamică, actuală, la limita dintre teatru modern (joc actoricesc dramatic, roluri de compoziție grotești – reprezentantele consiliului, estetica frapantă prezentă în scenografie și costume, muzică live, mișcare scenică, proiecție) și performance (dinamitarea prejudecăților publicului și a convenției teatrale). Publicul reprezintă totodată opinia publică și societatea civilă. Scenariul ibsenian este racordat la realități contemporane: aerul și apa dintr-un oraș din România sunt poluate cu formaldehidă, o substanță cancerigenă, folosită pentru fabricarea parchetului (inclusiv a celui folosit în performance, după cum i se comunică spectatorului, sub ochii căruia e demontat). Opinia publică este manipulată de autorități prin intermediul fricii ori a speranței. Finalul spectacolului accesează temerile, pentru a ne elibera și șochează, pentru a ne trezi. Se solicită îndepărtarea copiilor (viitorul/speranța) de părinții incapabili să provoace schimbări sociale majore. Realmente toxică e paralizia mentală în fața corupției și a nedreptăților.

(Inamicul poporului, după Henrik Ibsen, regia: Ioana Păun, scenografia și muzica live: Cătălin Rulea, texte: Smaranda Nicolau, mișcarea scenică: Carmen Coțofană, documentare: Laura Ștefănuț, asistent de regie: Cristian Gheorghe, distribuția: Ioana Flora, Ilinca Manolache, Emilia Dobrin, Mihaela Rădescu, Cătălina Bălălău, Teatrul Mic și ARPAS, premiera: 30 septembrie 2015, aparținând proiectului Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist în teatrul din România și Estul Europei)

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/08/un-dusman-al-poporului-versiunea.html