Moarte și reîncarnare într-un cowboy

Moarte și reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo García ia forma unui poem dramatic contemporan, în care ideile și limbajul puternice ilustrează dezumanizarea omului în corporatism, robotizarea insuportabilă și evadările-surogat. Subiectele sunt atinse de absurd, dar și de dezolare, unele extrem de serioase, altele derizorii, totuși incitante: râsul social, din spirit de turmă, dragostea, sexul în secolul vitezei, fragilitatea umană, nefericirea ca stare de a fi, dezastrul familial, inutilitatea procreației, elogiul petelor de pe haine, cum ar arăta viața noastră dacă am avea o a doua șansă (viața ca infinitate de posibilități) etc.

Obsesiile lui García vizează opoziția dintre proximitatea (fizică, corporală) și apropierea umană autentică, dintre gesturi și cuvinte, distanța inerentă oricărei implicări, prin expunerea unor situații cotidiene ori a unor soluții tragicomice, extrase din experiența personală. García răstoarnă nu doar preconcepții, ci chestiuni pentru care în mod obișnuit am garanta (obiceiul îndrăgostiților de a merge de mână din teama de abandon sau pentru a-i îngrădi celuilalt libertatea, dialogul sincer sau o cină în oraș, fiind percepute ca obstacole în cuplu etc.). Pentru autor, textul funcționează ca defulare, finalul fiind o eliberare, exprimată printr-un sentiment de iertare a tuturor oamenilor. Spectacolul însă e ca o încărcare la foc continuu ce nu explodează.

Andrei Măjeri preia prin scenariu, regizoral și scenografic subiectele și obsesiile dramaturgului, dar la un nivel de suprafață, parodic, evitând registrul grav din subsidiar: joc actoricesc voit îngroșat, poezia transformată în replică, concretizarea ideilor și a mesajului. Inserțiile de song duc montarea în sfera musicalului country hiperrealist, și aici intervenind parodia, categoria estetică ce-l reprezintă cel mai pregnant pe regizor. Numai că, de această dată, se simte sarcasmul față de modurile de viață ilustrate de scenele care curg exemplar.

Patru corporatiste sunt prinse în iureșul dintre ușile rotative automate (intrarea în companie, intrarea în imobil, intrarea de la supermarket etc.) – imaginea cea mai plauzibilă a lumii noastre, a ”lumii construite de noi pentru noi”. În același timp, ele sunt surprinse în momente de relaxare futilă (la biliard, într-un bar, la o bere), când devin voci narative, exprimându-se prin replici sau songuri alternative, în duete sau la unison. Nici gândurile și nici cuvintele nu aparțin personajelor, iar distanța dintre actor și personaj este estompată. Cel mai probabil, Willie, Dolly, Loretta și Kenny trimit înspre personaje muzicale country: Willie Nelson, Kenny Rogers, Dolly Parton și Loretta Lynn. Songurile sunt preluate din repertoriile interpretelor Dolly Parton, Loretta Lynn, Lynn Anderson și Tammy Wynette. La limită, Willie și Nelson sunt cei doi cowboy din piesa lui García, jucați de femei, dublate și dedublate în numeroase ipostaze de joc actoricesc (nu consider că se poate vorbi de travesti).

Soluțiile regizorale dau în vileag multe dintre mijloacele teatrului postmodern, în legătură cu problematica care-l preocupă pe dramaturgul-regizor argentinian: jocul voit șarjat (”participă doar de dragul participării, fără să savurezi”), râsul forțat (”râdem în halul în care râdem, fiindcă nu suntem fericiţi”), suprapunerea replicilor într-un haos verbalizat (”cine zice că viaţa lui nu-i un adevărat dezastru, minte”), babilonia lingvistică (”condiția umană”, sintagmă rostită în diferite limbi ale mapamondului), devoalarea convenției teatrale (cele patru se demachiază cu șervețele umede în final, după care intonează împreună ultimul song country, Stand by your Mand, Tammy Wynette, din care trebuie reținut: ”Sometimes it’s hard to be a woman”, mesajul regizorului suprapunându-se peste ideile dramaturgului).

Songurile nu leagă scenele între ele, ci completează scenariul prin mesaje feministe: ”Never trust the hearts of men”, Little Sparrow (Dolly Parton/Sânziana Tarța); I beg your pardon (I never promised you a rose garden) – Lynn Anderson/Sânziana Tarța; ” Before you first made love to me you called me your wife to be/ And after that I saw the devil in your eyes”, Wings upon your horns, Loretta Lynn/Irina Wintze, Elena Ivanca; ”My mommy ran away again”, ”My daddy's drunk again in town”, Me and Little Andy, Dolly Parton/Sânziana Tarța, Romina Merei. Tot feminismul transpare atunci când, așezate pe scaunele de bar răsturnate ca niște șezlonguri, cele patru scot la iveală mesajele imprimate pe tricouri: ”More issues than Vogue”, ”Life is short and so is your penis”, ”Porn is the new black”, ”Fat kids are harder to kidnap”.

Decorul tinde spre minimalism (o masă de billiard și patru scaune de bar), recuzita fiind restrânsă (o pălărie country, un cactus, echipamentul împotriva ideii de maternitate format din scut și baston de cauciuc), luminile se schimbă de la roșu, la albastru sau verde, folosindu-se și jocurile de lumini, în momentele de song. Scaunele de bar sunt redispuse diferit de câteva ori, construind scenele. La soluțiile regizoral-scenografice se adaugă soluțiile de interpretare, cele patru actrițe reușind să susțină cu stăpânire de sine atât partiturile actoricești, cât și pe cele muzicale. În privința interpretării actoricești, există foarte multe nuanțe (gesturi, grimase, voci-ecou ce intervin peste actorul din prim-plan, voci suprapuse, slalom printre scaune), fiecare actriță aducându-și aportul, prin stilul propriu, inconfundabil de interpretare în redarea mesajului.

(Moarte și reîncarnare într-un cowboy de Rodrigo García, traducerea: Luminița Voina-Răuț, scenariul, scenografia și regia: Andrei Măjeri, distribuţia: Elena Ivanca/Willie, Romina Merei, Adriana Băilescu/Dolly, Sânziana Tarța/Loretta, Irina Wintze/Kenny, premiera: 19 februarie 2016, Teatrul Național Cluj-Napoca)

Dana Țabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2016/09/moarte-si-reincarnare-intr-un-cowboy.html