sâmbătă, 5 august 2017

Out at Sea



Am perceput trecerea de la piesa într-un act a lui Mrozek din 1960 la montarea regizorului basarabean ca pe un dialog socratic devenit vodevil. Burlescul și parodia din text se regăsesc în spectacol, dar comedia nu mai ascunde/revelează gravitatea de dincolo de aparențele situațiilor și ale personajelor dramatice. Gravitatea rămâne printre rânduri, depinzând de interpretarea anumitor expresii-cheie. Absurdul este transpus prin gesturi actoricești expresiv realiste. Teatral, e un absurd filtrat ionescian, însă nu e absurdul tragic pe care l-am văzut eu la Mrozek. De asemenea, nu uzează de o cheie fantastică de interpretare și, dacă s-ar lua ca justificare faptul că e vorba de un spectacol actual, plecând de la o idee vizionară, consider că s-ar fi putut miza mai mult în direcția reconfigurării unui sens profund actual (critica societății consumiste), chiar universal (egoismul uman), dincolo de critica totalitarismului.

Nici totalitarismul (gestionarea dirijată a hazardului) și nici democrația (votul liber) nu mai funcționează atunci când problema de fond se pune: rezervele s-au terminat, nu ce, ci pe cine mâncăm. Aristocratul se preschimbă în pârlit, cei puternici în saltimbanci, cel slab în Iisus Hristos. Totul în virtutea unei sofistici care constituie fondul absurdului lui Mrozek. De exemplu, felul în care Grasul decide că ar trebui să se voteze: ”Unul dintre dumneavoastră va spune o cifră, apoi celălalt altă cifră, la urma voi spune și eu una. Dacă suma celor trei va fi fără soț înseamnă că eu voi fi cel mâncat. Dacă se va întâmpla însă ca suma să fie cu soț, atunci îl vom mânca pe unul dintre dumneavoastră”. În cele din urmă, Grasul și Mijlociul coalizează împotriva Slabului.

Poate că nu e tocmai cel mai bine scris text al lui Mrozek, însă ideile, înlănțuirea lor și subtextul m-au fascinat. Pentru că putem considera că ”maladiile civilizației contemporane” (o primă expresie-cheie), la care nu se face referire în mod explicit, caracterizează societatea noastră (goana după bani, preeminența lui ”a avea” sau ”a vrea să ai mai mult”, în defavoarea lui a fi, cruzimea și meschinăria exacerbate). Sau că naufragiații în derivă, pe o ”plută”, suntem noi. Sau că ”foamea” e insațiabila dorință de dominare asupra celuilalt. Și că a-ți mânca de viu semenul nu e decât o metaforă, nu una dintre cele mai fericite, dar cu implicații adânci în actualitatea socială. Scaunele poate că nu-s decât niște scaune, iar cufărul ar putea să nu fie altceva decât un cufăr. Cei trei protagoniști, aflați într-o situație fără ieșire din punct de vedere logic, în căutarea definiției conceptului de ”sacrificiu (de sine)” – Grasul, Mijlociul și Slabul – ar putea la fel de bine fi redenumiți: micul/mediul/marele manager al resurselor de hrană disponibile și indisponibile și al vieții celorlalți, ba chiar al propriei vieți. De vreme ce consensul privitor la care dintre cei trei urmează să fie sacrificat e imposibil, sacrificatul va fi ales în baza unor principii absurde și demagogice (”bun-simț”, ”colegialitate”, copilărie nefericită etc.), va fi impus sau ales prin vot așa-zis democratic sau, în ultimă instanță, va alege complet irațional, silit, dar liber(!) să fie sacrificat (din ”noblețe sufletească”, ”solidaritate”, ”dragoste de semeni”, ”dorința de a se jertfi”).

O altă expresie-cheie o reprezintă cea de ”dreptatea istorică”: doar cei nemulțumiți se plâng de lipsa dreptății, iar cerând dreptate ”caută astfel justificări tocmai aceia care nu au reușit în viață”. Dreptatea istorică e un apel sofistic și nefondat la trecutul personal al celui ce trebuie sacrificat. De asemenea, apelul la minima rațiune a Slabului îi este retezată din fașă: ”ca un individ iresponsabil [nebun], trebuie să te lași călăuzit de oamenii care știu ce vor, trebuie să fii eliminat din societate pe calea consumării de către ceilalți”. Și cu toate că rezervele de alimente sunt găsite, nu există cale de întoarcere pentru că Slabul, în pofida oricărei rațiuni, e fericit în cele din urmă să se autosacrifice. Deși conceptul de ”sacrificiu (de sine)” nu este definit, dialogul socratic ca vodevil are un final neașteptat, deschis, interpretabil.

Regizorul construiește un soi de vodevil folosind muzică înregistrată, cu triouri antrenate într-o ușoară coregrafie (mișcare scenică ritmică, sacadată, mimetică), lăsând la nivel subliminal implicațiile mai profunde ale textului și ideilor lui Mrozek. Principala maladie a societății contemporane o constituie somnul rațiunii (interpretare evidentă încă de la începutul spectacolului). Modul în care ritmurile muzicale dansate sunt introduse trimit înspre un al doilea pericol: robotizarea, transformarea omului în sclavul absurdului atunci când sofismele domină logica. Atunci când asistăm la o inversare a valorilor și o camuflarea a lor în contravalori.

Aș considera mai actuală o reprezentație în care s-ar respecta indicațiile de costumație inițiale ale lui Mrozek (”costume negre și cămăși albe, cravate albe înnodate impecabil, colțul alb al batistei în buzunarul de la piept” – ținută business) și mai puțin cele de scenografie (pluta, scaunele, cufărul etc.). Jaboul Slabului și papioanele celorlalți doi care-l vor consuma în cele din urmă sunt alternative care inversează cumva rolurile, creând confuzie asupra personajelor ca într-o comedie bulevardieră. Deși distribuirea celor trei protagoniști în roluri (în ordinea numirii de mai jos) este previzibilă și exclusiv în acord cu trăsăturile fizice ale personajelor. Acest lucru permite actorilor o lejeritate de expresie și o expresivitate gestuală foarte mare, în direcția comicului facil și diminuând absurdul, anulând posibilitatea nașterii tragicului din absurd. Critica societății de consum (cea mai valabilă interpretare actuală a piesei) este deviată în sens politic (pancarta roșie cu ”Vrem mâncare!”, brâul roșu al Grasului – membrul elitei deghizat în totalitarul deghizat în democrat etc.).




(În largul mării/Out at Sea de Slawomir Mrozek, regia: Petru Hadârcă, distribuția: Emil Gaju, Petru Oistric, Anatol Durbală, Valentin Zorilă, decor: Iurie Matei, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Chișinău, premiera: 11 mai 2014, spectacol prezentat în cadrul FITS 2017)


https://dyntabu.blogspot.ro/2017/08/out-at-sea.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu