Tango: Un experiment filosofico-metateatral

Piesa lui Sławomir Mrożek, scrisă în 1964 interesează prin încărcătura filosofică și social-politică. Tânărul regizor Vladimir Anton reușește să pună în valoare valențele filosofice ale textului. Este valorificat totodată filonul metateatral (scena circulară schițată scenografic în scenă). De la experimentele teatrale ale avangardistului Stomil (Valentin Terente, un actor cameleonic, având o interpretare ingenioasă și epatantă în special în momentul experimentului), negând tradiția, în afara oricărei forme, la revolta lui Artur împotriva lipsei de convenții și încercarea de a inventa forme noi, reactualizând vechile convenții sau din nimic, la acuzele de tragedian cabotin, pe care Stomil i le aduce lui Artur (în interpretarea unui actor extrem de talentat, Conrad Mericoffer), apoi la farsă și în cele din urmă la farsa tragică și absurdă, tratată cu mijloacele comediei, am senzația că se caută însăși formula spectacolului în discuție. Tot de ordin metateatral sunt trimiterile la Hamlet (craniul), dat fiind că revolta lui Artur împotriva unei lumi în declin a condus la faptul că această comedie absurdă cu substrat tragic a fost supranumită ”un Hamlet al modernității”.

Mrożek este un bine-cunoscut opozant al totalitarismului. Personajul său Edek (Adrian Ștefan, tenace și laborios) este o parodiere a progresismului de sorginte hegeliană. Prin concepțiile sociopolitice emise, Edek aduce în discuție un progresism obscur și nefondat – mereu înainte, cu fața înainte, dar și cu spatele privind tot înainte, ceea ce echivalează cu a sta pe loc. De aici, ajungem la ideea veșnicei reîntoarceri a lui Nietzsche, o concepție ce îmbină perspectiva statică și pe cea ciclică asupra timpului și istoriei. Interpretând mai departe spectacolul în sensul filosofiei nietzscheene, montarea de la Brăila punctează și subliniază anumite idei, cum ar fi: constatarea absenței oricărei valori și a necesității creării unui nou sistem de valori, necesitatea nihilismului ca treaptă în transmutarea tuturor valorilor, respingerea milei, antiesențialismul (respingerea încremenirii în forme), conceptul de putere și cel de voință de putere, afirmarea omul puternic și creator de valori care instituie noi sensuri nu doar pentru sine, ci și pentru toți ceilalți. Anarhia pe care Artur vrea să o schimbe echivalează cu moartea tuturor valorilor. Ordinea pe care vrea să o instituie se bazează ea însăși pe o formă lipsită de conținut (nunta de fațadă). El complotează cu unchiul (Liviu Pintileasa, degajat și poznaș). Odată găsită ideea (de putere), aceasta va fi confiscată și denaturată (moartea lui Artur și instaurarea dominației lui Edek).

De altfel, regăsesc trimiteri nu doar la Hegel sau Nietzsche, ci și la răstălmăcirea filosofiei lui Nietzsche în hitlerism, respectiv o înțelegere grosieră a conceputului de putere a ucis spiritul filosofiei nietzscheene (semnificația uciderii lui Artur). Spectacolul evidențiază modul în care raportul dintre stăpân și sclav se modifică de la Hegel la Nietzsche: lupta pentru recunoaștere există pe de o parte între Edek (lacheu în lumea noilor forme introduse de Artur) și stăpâni, iar pe de altă parte între Artur (încercând să se impună ca stăpân, drept cel ce are putere asupra vieții și morții celorlalți) și familie. Confruntarea devine o chestiune de morală. Conflictul dintre Artur și familia sa decadentă este depășit de instaurarea dominației sclavului, a celui slab care își descoperă forța fizică în sens brut. Ideea de putere descoperită de Artur, după ce a considerat că a stabili forme noi ori a reveni la vechile norme nu reprezintă o soluție, a fost sacrificată. Trimiterile la Hitler sunt explicitate: ”debil mintal”, ”simptom vulgar al decrepitudinii”, ”reprezentantul înțelepciunii populare”, al mediocrității.

Scenografic, e construită o lume scenică încremenită unde pare că timpul a stat în loc; spațiul e vetust și aglomerat, indicând o atmosferă irespirabilă. Deși totul e extrem de colorat și clovnesc, ca într-o interpretare suprarealistă a absurdului, cu accente grotești. Scena elisabetană din scenă (e folosit roșul teatral) delimitează cadrul metateatral, iar draperiile multicolore închid într-un fel de baldachin o lume artificială, lipsită de viață, dar arogantă în nonconformismul ei bizar. Sunt prezente obiectele de recuzită solicitate de text (rochia de mireasă a bunicii – bunica fiind interpretată printr-o compoziție nostimă de Ramona Gîngă –, landoul, catafalcul), la care se adaugă o multitudine de alte obiecte de recuzită, facilitând soluțiile regizorale (valiza rudimentară tapetată cu poze deocheate, din care Edek mai scoate din când în când câte o bere, cel mai probabil germană, o floretă ce străpunge la un moment dat un joben, ilustrativă pentru duelul forțelor și jocurile de putere din raporturile interumane, fusta de scoțian a unchiului semnificând out of joint-ul general). În acest mod, există foarte multe detalii semnificative la care se vede că s-a lucrat regizoral cu migală (asocierea dintre alb și negru în împodobirea miresei, jobenul, machiajul cu lacrimi de clovn, decolteul de la rochie ironic decupat în formă de inimă, panglica albastră de care e prins la un moment dat jobenul Alei, trimițând la ideea de marionetă umană – Ala e interpretată energic de Corinei Borș; aparatul foto de epocă sau patefonul, simbolizând revenirea la valorile tradiției etc.). Este foarte reușit momentul coregrafic boogie-woogie în fața cortinei dintre acte (Conrad Mericoffer și Corina Borș), dar în cea mai mare parte actele nu sunt foarte bine legate (black-out prea mare), structura spectaculară e lipsită de coerență și se iese prea mult prin sală, chiar dacă cei doi actori menționați mai sus sunt foarte dinamici și simpatici.

(Tango de Sławomir Mrożek, traducerea: Stan Velea, regia: Vladimir Anton, distribuția: Conrad Mericoffer/Artur, Liviu Pintileasa/Eugeniusz, Valentin Terente/Stomil, Emilia Mocanu/Eleonora, Ramona Gîngă/Eugenia, Corina Borș/Ala, Adrian Ștefan/Edek, scenografia: Rodica Der, coregrafia: Irina Ștefan, prezentat în deschiderea Festivalului ”Zile și nopți de teatru la Brăila”, ediția a XI-a, de Teatrul ”Maria Filotti”, 17 septembrie 2017)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.ro/2017/09/tango-un-experiment-filosofico.html