Memorie actuală și schimbare

De ceva timp, prologul FITPTI este un boom. FITPTI (ediția a XI-a) a adus anul acesta la Iași cel mai recent spectacol al Gianinei Cărbunariu, produs în Italia, abordând problema globală a exploatării oamenilor prin muncă. E vorba de Work in Progress care are o distribuție impresionantă de tineri actori, foarte talentați. Spectacolul a avut premiera în luna mai la Teatro delle Passioni, Modena.

Italia este doar una dintre țările europene unde Gianina Cărbunariu a fost invitată să lucreze pe teme care sensibilizează foarte mult astăzi. Documentarea pentru spectacol (interviurile cu diferite persoane, care au stat la baza scenelor) a fost realizată de echipa de creație în Modena, însă actorii au fost aleși, pe baza unui casting, din toată Italia, pe criterii de talent și de compatibilitate de gândire cu regizoare și între ei, astfel încât fuziunea în cadrul echipei artistice și ulterior pe scenă să poată avea loc. Armonizarea excelentă dintre actori e lucrul care iese prima dată și cel mai mult în evidență cu privire la acest spectacol. În al doilea rând, acești actori sunt foarte preocupați de problematica spectacolului la care lucrează. Nu în ultimul rând, actorii sunt capabili de performanțe estetice remarcabile.

Work in Progress nu e genul de spectacol care să abuzeze de artificialitatea limbajului tehnic al secolului XXI. Dimpotrivă, e destul de simplu sub aspect tehnic, dar excelent susținut de actori. Se dovedește realmente un work in progress la Iași, deoarece unul dintre actori lipsește, iar echipa nu ezită să adapteze scenariul, improvizând în acest sens. Gianina Cărbunariu își încurajează actorii cu care lucrează să gândească, să aibă idei și atitudini, să aibă o atitudine deschisă și să aducă o notă de comic problematicii cenușii investigate. De aceea, nu e prima dată când, lucrând cu actori străini, aceștia improvizează o critică a regizorului, făcându-l totodată prezent pe scenă, afirmând de data aceasta că ar fi de dorit ca, atunci când va mai lucra în Italia, să învețe și limba italiană.

Nu e prima dată când Gianina Cărbunariu pune problema exploatării prin muncă. Punctul de plecare al regizoarei este simplu: un oraș poate etala o bogăție orbitoare (un exemplu ar numai mașinile de lux prezente), numai că la baza acestei bogății sunt foarte muți oameni care lucrează în condiții precare. Prăpastia dintre pătura bogată și cea săracă a început să se adâncească, tot mai mulți oameni contribuie prin funcțiile lor de execuție la luxul unei mici părți a populației care devin, direct sau indirect, exploatatorii lor. Situația e diferită în România față de Italia, după cum diferă în Italia față de Germania ș.a.m.d. Condițiile în care ești sărac sau bogat în România diferă de cele din alte țări europene. Însă, în ciuda diferențelor, ideea rămâne aceeași. Pentru ca unii să aibă bani și să trăiască în lux, alții trebuie să fie exploatați. E o politică de stânga, insistând pe respectarea drepturilor lucrătorului, dar și pe respectarea drepturilor omului, până la urmă. Problema emigrației s-a acutizat și în Italia, foarte mulți italieni considerând că ar avea o viață mai bună în Germania. Desigur că diferențele sunt foarte mari atunci când intră în discuție ca punct de comparație diaspora românească, însă sunt și foarte multe puncte comune, dacă e să păstrăm distanțele.

Atunci când realizează momentul cu badanta din România, Gianina Cărbunariu atinge un punct vulnerabil, îmbinând absurdul, comicul dus până la grotesc și tragicul. De altfel, din îmbinarea acestor extreme regizoarea reușește performanța de a aduce situații reale și situații imaginate împreună, jonglând totodată cu oniricul, teatrul ei devenind foarte profund tematic și profund estetic. Mișcarea scenică omogenă, extrapolarea unor situații la limita realului, spre onirism la vedere, momentele de song, coregrafia de grup, semiobscuritățile, întunericul, luminile fosforescente sunt doar câteva dintre mijloacele prin care se realizează impactul temei abordate asupra publicului. Spectacolul e fluent, momentele se succed cu rapiditate, iar situațiile create suscită atât rațiunea sau emoția, cât, mai ales, subconștientul privitorului. Gianina Cărbunariu migrează spre o zonă estetică nedisimulată, în același timp transmițând la fel de nedisimulat un mesaj grav.

Cu siguranță a existat o selecție a interviurilor și există o confidențialitate a intervievaților, însă unii dintre aceștia și-au dat acordul, ba chiar au fost încântați să își regăsească poveștile de viață pe scenă, recunoscându-se în întruchiparea realizată de actor. Dialogurile sunt rescrise, dar uneori propoziții sau fraze memorabile rămân în memoria echipei de lucru ori a spectacolului. În mentalul colectiv al spectatorului sau în general. Astfel încât am putea vorbi de o memorie foarte recentă, actuală, in progress (în curs de formare). Lumea în care trăim are nevoie de schimbări și are nevoie să lase urme, să modifice mentalități, să solicite urgent luări de poziție. Prin teatrul ei, prin lucrurile spuse și nespuse explicit, doar sugerate, prin temele la ordinea zilei abordate, Gianina Cărbunariu este o voce regizorală a timpului său.

(Work in Progress, regia : Gianinia Cărbunariu, scenografia: Mihai Păcurar, mișcarea scenică: Alessandro Sciarroni, pregătirea muzicală: Cristina Renzetti, distribuția: Francesca Camurri, Enrico Caroli Costantini, Roberta De Stefano, Vladimir Doda, Luigi Feroleto, Michele Galasso, Mattia Giordano, Leo Merati, Federica Ombrato, Giulia Quadrelli, Chiara Sarcona, Maria Vittoria Scarlattei, Giacomo Stallone, Marco Trotta, Valentina Vandelli, Maria Luisa Zaltron, Teatrul Luceafărul din Iași, 28 septembrie 2018)

Dana Țabrea

https://dyntabu.blogspot.com/2018/10/memorie-actuala-si-schimbare.html