A Midsummer Night’s Dream: Radu Afrim revine la TNI (now)

Pe 8 și 9 iunie regizorul Radu Afrim a revenit cu o nouă premieră la Teatrul National din Iași (sala Teatru la Cub): Visul unei nopți de vară (A Midsummer Night’a Dream), după William Shakespeare. Decor și costume: Iuliana Vilsan, Coregrafia: Florin Fieroiu, Video: Alexandru Condurache, Distributia: Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Ionut Cornila, Vlad Volf, George Cocos, Andrei Grigore Sava, Loredana Cosovanu, Cosmin Maxim, Anemarie Chertic, Ovidiu Ivan, Cristina Padurariu, Anca Pascu , Alexandra Acalfoae, Diana Roman, Dumitru Nastrusnicu, Horia Verives, Daniel Busuioc, Catalin Mindru, Catalina Antal, Sebastian Albişteanu, Andrei Bibire, Loredana Bran, Daniel Chirilă, Tatiana Grigore, Cristina Hohan, Alex Iuraşcu, Minodora Lungu, Mădălina Munteanu, Amalia Olaru, Iustin Şurpănelu. Următoarele reprezentații sînt programate pentru 14, 17 si 23 iunie. Din toamna spectacolul se va muta la sala mare, renovată a TNI.
Radu Afrim a montat și anul trecut în februarie la Naționalul iesean - Dawn Way (Oameni slabi de inger. Ghid de folosire). Și de această dată, el antrenează o distribuție numeroasă. Însă acum pe scenă sînt prezenți nu doar actori angajați ai TNI, ci și studenți și freelanceri. Pentru aceasta, regizorul a organizat casting încă din luna aprilie, tot din această lună începînd și lucrul la spectacol. De asemenea, a lucrat la realizarea unei echipe coezive, filmînd și fotografiind actorii în pădurile din jurul Iașului. Pentru a reuși să aducă pădurea din piesa lui Shakespeare înspre un club din zilele noastre.
Dacă textul anterior pus în scenă, aparținînd unui dramaturg rus contemporan (Oleg Bogaev), era practic necunoscut publicului, acum Radu Afrim a ales un text clasic. Nu folosește o singura traducere a piesei lui Shakespeare, ci o multitudine de traduceri, printre care si versiuni actuale. Datată cu probabilitate de prin secolul al XVI-lea, piesa lui Shakespeare sufera metamorfoze neașteptate. Acțiunea nu se mai petrece în Grecia Antică, ci în Atena de astăzi. Sînt prezente atît viața tinerilor dintr-un club atenian, cît și conflictele politice la ordinea zilei. Mai mult, aducînd în joc mai mulți muncitori români, plecați în Grecia (unul moldovean, unul ardelean, unul oltean...), Afrim mioritizează si de-mioritizează scenariul, dar în permanență cu o miză parodică. Astfel, Radu Afrim actualizează conținutul abordat, filtrează și personalizează textul și îl adaptează contextului în care ne aflăm: nu numai că îl aduce în prezent, dar îl manipulează pentru o critică a Balcanilor.
Regizorul Radu Afrim, fire cameleonică, nu doar ca se integrează spațiului teatral iesean, ci înglobează și sintetizează conversația lumii teatrale ieșene atunci cînd vine să monteze un spectacol aici: își studiază publicul și decide să-i ofere calitate, dar și diversitate. De asemenea, se infomează cu privire la cerințele și nevoile consumatorului ieșean de teatru. Își pune apoi amprenta proprie și parafează producția. Deși Radu Afrim reușește să multifațeteze genul comic, facindu-l accesibil oricui, Visul unei nopti de vara nu ramîne o comedie. Tocmai pentru că spectacolul poate fi receptat la mai multe niveluri și pe mai multe planuri: real(ism), supra(realism)firesc, oniri(sm)co-fantastic. Ca-n majoritatea montărilor sale, un fir narativ de suprafață ascunde un conflict mai subtil, redat atit prin imaginile create, dar și prin fondul muzical propus.


Dana Tabrea


http://dyntabu.blogspot.nl/2012/06/midsummer-nights-dream-radu-afrim_08.html

A Midsummer Night's Dream: Radu Afrim revine la TNI (before)

Pe 8 și 9 iunie (in reluare, 14 iunie) regizorul Radu Afrim pune in scena o noua premiera la Teatrul National din Iasi (sala Teatru la cub): A Midsummer Night’a Dream, după William Shakespeare. Decor si costume: Iuliana Vilsan, Coregrafia: Florin Fieroiu, Video: Alexandru Condurache, Distributia: Doru Aftanasiu, Livia Iorga, Ionut Cornila, Vlad Volf, George Cocos, Andrei Grigore Sava,
Loredana Cosovanu, Cosmin Maxim, Anemarie Chertic, Ovidiu Ivan, Cristina Padurariu, Anca Pascu , Alexandra Acalfoae, Diana Roman, Dumitru Nastrusnicu, Horia Verives, Daniel Busuioc, Catalin Mindru, Catalina Antal, Sebastian Albişteanu, Andrei Bibire, Loredana Bran, Daniel Chirilă, Tatiana Grigore, Cristina Hohan, Alex Iuraşcu, Minodora Lungu, Mădălina Munteanu, Amalia Olaru, Iustin Şurpănelu.
Radu Afrim a montat si anul trecut in februarie la Nationalul iesean - Dawn Way (Oameni slabi de inger. Ghid de folosire). Iar faptul ca revine e semn bun, zic eu. Ca si atunci, el antreneaza o distributie numeroasa. Insa de aceasta data, pe scena vor fi prezenti nu doar actori angajati, ci si studenti si freelanceri. Pentru aceasta, regizorul a organizat casting inca din luna aprilie, tot din aceasta luna incepind si lucrul la spectacol.
Daca textul anterior, apartinind unui dramaturg rus contemporan (Oleg Bogaev), era practic necunoscut publicului, acum Radu Afrim a ales un text clasic, revenind la „eternul” Will. Datata cu probabilitate de prin secolul al XVI-lea, piesa lui Shakespeare va suferi metamorfoze la care nici nu va asteptati ori pe care nici nu le banuiti. Pentru ca Radu Afrim actualizeaza continutul abordat, filtreaza si personalizeaza textele si le adapteaza contextului in care ne aflam: nu numai ca le aduce in prezent, dar le manipuleaza pentru o critica a Balcanilor. Mai mult, asteptati-va sa vedeti, mai degraba decit sa auziti, pentru ca pentru Radu Afrim imaginile spun mai mult decit vorbele ar putea sa o faca.
De ce cred ca s-a indreptat Radu Afrim inspre acest scenariu? 1. Pentru ca avem de-a face cu plot-uri care se intretes, pentru ca feeria si magia sint prezente, pentru ca e vorba despre om si capcanele subtile in care acesta poate cadea. Dr cine ne poate intinde curse? Exista destin? Ingeri, demoni, zine? 2. Pentru ca e o comedie si Radu Afrim reuseste sa multifateteze acest gen, facindu-l accesibil oricui. Tocmai pentru ca poate fi receptata la mai multe niveluri si pe mai multe planuri (ca de altfel intreg spectacolul): real(ism), supra(realism)firesc, oniri(sm)co-fantastic.
Subiectul il veti decripta cu siguranta printre zine, spiridusi si alte produse fabuloase ale imaginatiei minunate a lui Radu Afrim. O minte frumoasa nu poate crea decit un spectacol frumos. Cu aceasta observatie de bun-simt (o platitudine, desigur!) le doresc tuturor, spectatori ori critici, sa intre in sala de la Cub. Lasati-va „bagajul” la intrare. Pentru ca nu aveti nevoie de „valize” la un spectacol semnat Radu Afrim. Va avea el grija sa va poarte prin toata copilaria si adolescenta de care va aduceti ori nu va aduceti aminte. Si va scoate la iveala imagini noi, nebanuite, pe care le-ati visat cindva – ori poate ca inca nu. Nimic din acest scenariu nu pare să mai aibă nevoie de introduceri. Părem că știm totul dinainte, pe dinafară, dintotdeauna. Nu e chiar așa. Veți vedea: Nu știm (încă) nimic…



Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.nl/2012/06/midsummer-nights-dream-radu-afrim.html

Despre "dar" si alte "dar"-uri

Un nou festival național de teatru la Iași în perioada 3-8 iunie 2012 intitulat ”Dar Iași”. Și organizat de Asociația ”Dar din dar”, în cadrul unui proiect european pentru ”promovarea și susținerea produselor turistice specifice zonei Iași”. Prea mulți de ”dar”?! Dar partea interesantă ar fi nu că își cheltuie proiectul banii cu folos. Ci că biletul costă doar 5 Ron, ceea ce-l face accesibil studenților, pe care festivalul îi prinde la țanc înainte de vacanță. Dar piesele nu se adresează numai studenților, ceea ce mă face să mă întreb dacă publicul-țintă a fost proiectat. Din program fac parte nume sonore. Dar și unele mai puțin cunoscute ieșenilor. Spectacolele atacă toate gusturile. Primiți dar darul teatral oferit, mai ales că din sloganuri au promis să voteze teatrul. Acum teatru am avut destul și la propriu și la figurat. Dar...
Spectacolele vor fi găzduite de Teatrul Luceafărul și Ateneul Tătărași, biletele urmînd să fie puse în vînzare la aceste instituții. Se vor juca două piese de teatru pe zi, la orele 18, respectiv 20. Exceptînd prima și ultima zi din festival (3, 8 iunie) cînd vor fi doar seara de la orele 20 (în total 10 spectacole). Din repertoriul propus fac parte atît montări noi, cît și mai vechi. Neexistînd un fir tematic ordonator, nici un criteriu al selecției pieselor (abordări mai clasice se alătură viziunii postmoderne), regizorilor (nume consacrate apar alături de nume în devenire ori abia la debut), teatrelor invitate (teatre cu orientări de repertoriu diferite din București, dar și proiecte ale unor companii teatrale independente), festivalul e versatil.
Dacă tot am sugerat eterogenitatea tipologică și tematică, voi ilustra prin conținutul festivalului. Pe 4 iunie, o piesă de teatru-dans, ”Crazy Stories in the City”, o reflecție coregrafică asupra temei de bază a basmului popular românesc - lupta dintre bine și rău - și implicațiile ei actuale (regia Arcadie Rusu, Teatrul Foarte Mic din București, premiera 2010). Iar pe 7 iunie ”3 o’clock” (teatru independent contemporan, regia Dan Tudor, premiera 2011). Dar pe 6 iunie spectacolul ”Aproape perfectă” de Neil Labute despre presiunile exercitate de idealurile contemporane de frumusețe și cum acționează acestea asupra identității femeii (Teatrul ”George Ciprian” Buzău, regia Cristian Juncu, premiera 2011).
De fapt, revista festivalului se deschide cu o producție a Teatrului ”Nottara” din București (3 iunie): ”Variațiuni enigmatice”, regia Claudiu Goga (premiera 2003). O piesă pentru care scriptul (Eric-Emmanuel Schmitt) este esențial. Altfel degeaba s-ar povesti despre un joc al puterii dintre doi protagoniști, pus în scenă cu minim de mijloace scenice. Un ”jurnalist” vizitează un scriitor pe insula unde locuia sub pretextul unui interviu despre cea mai recentă carte a sa, reproducînd un schimb de scrisori cu Helene. Însă Helene murise, iar cel care a preluat corespondența cu scriitorul de 15 ani se afla acum în fața acestuia. Cu acest prilej, ar fi de meditat la corespondența virtuală pe care cu toții o practicăm. Cît de autentică este figura creată în spațiul virtual? Internetul ascunde sau revelează personajele? A existat cu adevărat Helene?
La capitolul debut: actrița TNI Antonella Cornici decide să se facă regizoare. Antonella Cornici vine în festival pe 5 iunie cu ”M-am hotărît să devin prost”, după nuvela lui Martin Page (Teatrul Național din Timișoara, premiera 2012). Personajul principal e un fel Marc Marronnier la 25 de ani, care vrea să se racordeze la lumea contemporană. Numai că folosește cînd vine vorba de viață concretă perspectiva teoretică (definește alcoolismul și caută arta prin care poate deveni alcoolic). El vrea să fie cool. Numai că unde se găsește antidotul lucidității? În alcool? În moarte (sinucidere)?
În ceea ce privește capitolul răsunet, pe 6 iunie se joacă ”Caii la fereastră” de Matei Vișniec (Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani, regia Petru Vutcărău, premiera 2012). Spectacolul are ok-ul dramaturgului, fiind produs ulterior unei întîlniri dintre regizor și Vișniec. Ceea ce nu-l face mai bun decît alte montări ale aceleiași piese. Cum ar fi producția Companiei italiene Teatro del’Argine, prezentă la ”EuroUnderground”, ediția a IX-a, Arad. Mai discretă, mai puțin înclinată spre emfază scenică și mai de efect totodată. Un cîștig pentru Botoșani: chiar mă întrebam unde a dispărut tînărul și promițătorul Alexandru Dobinciuc. Dar l-am văzut în distribuție.
Festivalul mai arborează două one-woman show-uri în cadrul unor proiecte teatrale independente (4 și 7 iunie): Adriana Trandafir într-un spectacol dedicat memoriei Mariei Tănase (”Pasărea măiastră”, regia George Bănică, premiera 2011), într-un rol pe care îl investește cu întreaga feminitate și energie artistică acumulată din personajele create pînă acum. Și Maia Morgenstern într-un recital așa cum o știm (”O femeie singură”, regia Marcel Stănciucu, premiera 2011).
Ca o scăpare la capitolul noutate: comedia ”Sylvia”, după A.R. Gurney a mai fost prezentă la Iași în 2010 în cadrul Festivalului ”EuroArt”, tot în regia lui Alexandru Jitea. Iar la capitolul promptitudine, ultima zi de festival se suprapune (spectacolul ”Oo!”, după ”Punguța cu doi bani”, regia Alexandru Dabija, premiera 2007) peste premiera lui Radu Afrim de la Național (8 iunie). Cît despre eficiență, n-aș vrea să intru în polemici – publicul bate teatrul. Dar să zicem că e de-abia prima ediție-pilot. În timp, dacă va rezista, își va acorda un profil și o titulatură, dincolo de atîția de ”dar” și alte ”dar-uri”.

Dana Tabrea

"Oandezul zburator": Teatru pe apa

Orașul Groningen, Olanda găzduiește o manifestare aparte: ”teatru pe apă”. Cred că e cea mai ingenioasă formă de teatru dintre cele pe care le-am identificat pînă acum. Echipa este dirijată de un om de teatru educat la Amsterdam, Just Vink, fondatorul companiei ”Theater te water” (Theatre on the water). Această societate durează de 30 de ani și montează în fiecare an două piese scrise și regizate de Just Vink. Numai membrii trupei rămîn mereu tineri, regizorul promovînd tineri între 18 și 26 de ani, în cea mai mare parte voluntari. Șase luni pe an – din mai pînă-n septembrie - piesele se joacă, în funcție de anotimp, în cafenelele din Groningen sau în sala de teatru de pe vasul Wonder. Vara, trupa pleacă într-o croazieră-turneu pe rîul Aa, ancorînd pentru reprezentații ”pe apă” în provinciile Groningen, Drenthe și Friesland. Pe 16 mai pe cheiul Hoge der Aa compania de ”teatru pe apă” a lansat în premieră comedia ”Paleis van de wijs” (The Palace of the Wise). Distribuția: Gerben de Jong (regele), Ischa Wieselmann (servitorul regelui), Benno Veenstra (înțeleptul), Marielle de Jong (concubina preferată a regelui), Sarah Westerhof (prințesa) și Martijn Santes (discipolul înteleptului). După 5 zile, Wonder a ridicat ancora.
Piesa în două acte a început la 20.30 și a durat două ore. Spectatorii au fost întîmpinați cu jumătate de oră mai devreme de membrii trupei deja costumați și au fost asistați pentru a urca la bordul navei. Apoi invitați să servească o cafea sau un ceai înainte de spectacol la barul de pe vaporaș. Sala ornată părea un decupaj din China Town, întrucît acțiunea piesei se petrece în China antică, la palatul regelui Kang. În loc de cortină, coperta spectacolului – o parodioară lipsită de complicații, în costume alambicate și machiaj tare, a teatrului renascentist. Cu inserții de musical (pe bune! și cu libret original). În actul întîi, predomină dialogul, iar accentul cade pe replică. La baza replicilor regăsim influențe taoiste. Machiajul strident înlocuiește masca. În actul al doilea – primează ca importanță acțiunea. Jocul actorilor e dirijat din umbra teatrului impresionist, fără excese de expresivitate la nivel de gestică ori atitudine.
Scenariul destul de simplu, e construit în limitele miturilor omului contemporan, avînd funcția de a-l desprinde de imediat și cotidian. Regele angajează un înțelept pentru a-i educa fiica. Pretext pentru a introduce doctrina taoistă: ”E vreo diferență între da sau nu? Între bine sau rău?/ Să mă tem și eu de ceea ce alții se tem?/ Cît nonsens”. Regele este exasperat pentru că lumea sa e întoarsă pe dos de teoriile relativiste ale înțeleptului (actul întîi).
Colac peste pupăză, discipolul înțeleptului și fiica regelui se îndrăgostesc. Actul al doilea, cînd cei doi decid să facă dragoste pe ascuns în patul servitorului, devine un fel de ”comedie a erorilor”. Decorul mobil scoate la iveală ba dormitorul servitorului, ba pe cel al concubinei, ba pe cel al regelui. Patul este glisat ba la stînga, ba la dreapta scenei. Numai că nimeni nu este de găsit în patul său. Ci mereu în patul altcuiva. Acest moment concentrează ideea de bază a piesei, care răstoarnă zisa proverbului ”Cum îți așterni, așa dormi”. În fapt, se poate ca nimic să nu rămînă confom planurilor noastre. Peste noapte, stînga ajunge dreapta ori dreapta – stînga. Regele – păcălici și servitorul – rege.
Cu alte cuvinte, ”the fool becomes king”: ”Numai eu nu posed nimic - (...)/ Numai eu sînt tern, dincolo de contraste, și absurd, de neînțeles (...) I am nourished by the great mother”. Servitorul e bănuit de rege că ar avea o aventură cu concubina sa. Iar servitorul se visează cu aceasta. Pentru taoiști nu doar temerile, dar și visele reprezintă o piedică pentru calea înțeleaptă. Aș tinde să cred că regizorul introduce tema iluziei, confundînd taoismul cu budismul. Finalul readuce, însă, substratul taoist. Regele decide să trăiască în armonie cu natura, renunțînd la planuri, la temeri, la discriminări. Semnificînd întoarcerea la ceea ce este primar.
Pe cînd o croazieră teatrală și pe la noi, pe Dunăre?


Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2012/05/oandezul-zburator-teatru-pe-apa.html

Călătoria inconsecventă a lui Ovidiu Ivan înspre un debut

În Clubul creatorilor se joacă spectacolul Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist, după Matei Vișniec, regia Ovidiu Ivan, distribuția Ovidiu Ivan, Loredana Cosovanu (premiera aprilie 2012). Prezentat în cea de-a patra ediție a Festivalului de teatru studențesc ce-a a avut loc în luna mai la Iași, spectacolul s-a regăsit foarte bine în acest festival. Numai că își datorează adecvarea nu doar unor calități (regizor debutant, distribuție tînără), ci și unor defecte (realism naiv). Despre Ovidiu Ivan știm că a colaborat cu Vlad Cepoi la Ferma animalelor în calitate de co-regizor. Cu toate acestea, nu pare să se fi molipsit de tehnicalismul și competența acestuia. Optează, ce-i drept, cu grijă pentru fondul muzical, lucru ce l-am observat și la Vlad Cepoi (căruia regizori mai tineri îi preiau ideile în materie de sonorizare în propriile lor montări de prin baruri). Dar cromatic alegerile regizorului la al cărui spectacol mă refer sînt de-a dreptul șocante: orange și vernil?

Spectacolul lui Ovidiu Ivan este candid. Într-una dintre cele nouă zile și nopți ale personajelor, spectatorul își poate nota rețeta tocinelului și beneficiază și de o demonstrație gastronomică pe viu (mult spus). E respectată, în fapt, litera textului lui Vișniec. Dar poate că ceea ce ne-a părut naiv și derizoriu nu-i decît in instrument: intimitatea se clădește nu prin gesturi grandioase, ci prin mici dovezi, cum ar fi străduința de a-i fi bine celuilalt ca și cum sau, mai mult decît, ar fi vorba de propriul nostru bine. Concret: a-i găti ceva, bunăoară un tocinel, pentru că are rădăcini în copilăria noastră, în același timp încercînd imposibilul de a nu face nici cel mai mic zgomot, pentru a nu-l trezi. Ovidiu Ivan reușește să surprindă aici nu doar actul de a dărui, ci pe cel de a te dărui.

De altfel, metafora devorării (personajul simte cum propria mama îl devoră atunci cînd aceasta manîncă din merele pomului sădit la nașterea sa) e folosită cu dublu sens: anticipare a morții, pe de o parte, recreare de sine prin iubire, pe de altă parte. Cele două chestiuni nu se contrazic: reperăm o trimitere la miturile cosmogonice ce povestesc cum părintele umanității a creat lumea și pe oameni din propriul trup. Cu acest prilej, este omis chiar finalul textului, cînd personajul e găsit mort în apartamentul său. Sper că nu întîmplător ori pentru a face economie la gaz, pentru că e una dintre opțiunile regizorale meritorii. Deoarece deschide spațiul de joc al interpretării: o dată inițierea finalizată, călătoria poate începe. Să zicem că Ovidiu Ivan a vrut să reiasă următoarele: personajul moare, iar un ”înger” cu chip de femeie îl ghidează în călătoria sa dinspre grosier (doi necunoscuți se trezesc în același pat după un vin bun și o noapte de amor pe care nu și-o amintesc), trecîndu-l prin cotidianul transfigurat de puterea gesturilor simple, dar autentice și conducîndu-l în cele din urmă înspre spiritual. Cu promisiunea că în viața lui viitoare (metempsihoză?) va deveni un urs panda (alegere aleatorie, în urma răspunsului la întrebarea ”Care e animalul preferat al copilăriei tale?”, întrebarea ar fi putut fi oricare din cele pe care yahoo ni le pune la dispoziție pentru verificare).

Interpretarea regizorală e mai ambiguă decît textul folosit, dar în același timp – mai săracă. Simplitatea ideii lui Vișniec și poezia inerentă textului - nu mai zic de absurd - rămîn laturi nevalorificate la nivelul acestei producții (cu excepția finalului). Două momente pe care le consider absolut relevante – primul, rostirea lui ”A” ca și cum...(a învăța să-l citești pe celălalt fără cuvinte) și al doilea, receptarea mișcărilor vecinilor (presupune comunicarea o viziune comună?) nu sînt suficient explorate actoricește. În primul caz, ar trebui regîndite ”A”-urile, pentru că nu exprimă cît ar trebui. În cel de-al doilea, poate că un răspuns la întrebare ar fi de bun augur (mai puțină concretețe, mai multă sugestie). Însă dacă s-a vrut realism de ce s-au omis datele concrete (prietenii care-l caută de exemplu)? Iar dacă tot s-a decontextualizat partitura poate că realismul (ex. tocinelul și nu mă refer la replica Loredanei Cosovanu, care s-a ”auzit” foarte bine: ”E bun tocinelul ăsta al tău” și a răspuns și la întrebarea de mai sus, dar nu cu voia regizorului) ar trebui rafinat.



Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.com/2012/05/calatoria-inconsecventa-lui-ovidiu-ivan.html