Recenzie la romanul Soni,
autor: Andrei Ruse, Editura Polirom 2012, 250 p.
Motto: ”Iată o întrebare: dacă ai putea să cunoști
viitorul, dar fără să-l poți schimba cu ceva, ai mai vrea să îl știi?”
(Andrei Ruse, Soni)
Ultimul roman lui Andrei
Ruse, în noua ediție de la Polirom, mi se pare o carte exciting. E vorba despre o tânără de 26 de ani, care aflând că are
cancer și nu mai mult de 6 luni de trăit decide că întreaga ei viață de până
atunci a fost inutil complicată de ticurile existențiale ale rutinei, nelăsând
loc spontaneității în mai multe ipostaze. Atât ridicol, grotesc, hilar, dar și liric,
idilic, apoi extrem sunt categorii sub care se înscriu întâmplările
cotodianului ei, modificat de gândul că urmează să moară. Alături de acestea,
se remarcă artificiile de scriitură folosite de Ruse: autorul devine el însuși
personaj, în același timp creează alter-egouri și se depersonalizează, personajul
își revendică un loc în viața autorului, fracțiuni de jurnal și panseuri sunt joncționate
vocii auctoriale și dialogurilor.
Iminența morții ajunge să
se asocieze periculos de mult cu libertatea: gândul că vei muri devine
eliberator. Dacă inițial meditația despre moarte a personajului e una destul de cuminte (”Că e acum, că e peste treizeci-patruzeci, tot aici ajungem”, p.
12), ulterior se va agrava, fiind dusă la limită. Pe parcurs, gânduri ușor paradoxale,
cum ar fi cel că știind că vei muri, devii capabil să arunci trecutul la gunoi
din pagina 14 (”Cred că până atunci nu
avesesem curajul să arunc trecutul la gunoi”) întâlnesc gânduri nu tocmai
inedite (”Ce-o să faci cu timpul ăsta?/
Orice care să mă facă să mă simt vie”, p. 16). S-a reproșat deja acestui
scenariu faptul că ideea morții de cancer nu e tocmai sărită de pe fix de
originală. Cu toate acestea, invitația care ni se face de a explora sensul
câtorva cuvinte simple (în special a fi viu
și a te simți liber) nu-mi pare
neglijabilă, chiar dacă se substituie cu nonșalanță unei întregi filosofii
asupra morții de la Platon încoace. Soni, femeia pe moarte din cauza
cancerului, sau măcar femeia care știe că va muri, se simte nepermis de
relaxată. De altfel, e și starea de degajare a lui Andrei Ruse atunci când
scrie. Mai ales că uneori e vorba de calcule care-ți aduc un zâmbet în colțul
buzelor (”Să am douăzeci și șase de ani
și să fi trăit șapte luni? //”Doamne,
cât timp pierdem! De parcă am trăi o mie de ani”, pp. 50-51).
Citind acest roman, am
avut senzația că scrisul pendula între comic și serios, între profunzimea unor
replici (ex. ”Moartea e ceva intim”, p. 135) și superficialitatea altora (vezi
mai sus) ori derizoriul a ceea ce se petrece, până ajunge ca ceva să se
întâmple cu adevărat, apoi între trăit și imaginat; deși, ca într-un film,
multe din cele se ce petrec pot fi anticipate, există o anume originalitate și
aceasta reiese din fluența particulară a scriiturii. À propos de film, multe
dintre secvențele din roman ar putea fi ecranizate ori puse în scenă. De
exemplu, am în vedere scena din magazinul de coșciuge, unde Soni caută să
probeze propriul sicriu; replicile sunt foarte naturale și comice și s-ar preta
unei adaptări teatrale. Alte scene, însă, pline de senzații tari și sex ar
merge mai degrabă într-un film. Cel puțin, într-un spectacol în care să se
disocieze acele replici menite a se face auzite tare în megafoane și, oarecum,
impersonal. Cât despre imaginile vizuale la care scriitura lui Ruse ne face
părtași, acestea pot fi simulate optim
pe o peliculă.
Anticipând recenzia mea,
convinsă că ”filmele românești sunt de căcat”, Soni dezvoltă în roman propriul
film (dat fiind că spusese clar de la început că dacă ar fi s-o ia de la capăt,
i-ar plăcea să facă filme). Fumată de la iarbă și ecstasy, ea trăiește liber și
spontan un timp spart în bucăți, din care încearcă parcă să-și regizeze propria
viață ori ceea ce ea crede că i-a mai rămas. Sub ochii obiectivi și imparțiali
ai judecătorilor stradali anonimi: ”Ce vă uitați voi așa la mine cu ochii ăia
ca și cum ar fi ai altora?!” (p. 104). Apelul lui Soni este mai întâi cel de a
ne trezi, a ieși din rutină, a avea curajul să fim liberi, să spunem, să facem,
să simțim așa cum vrem, ca și cum am mai avea de trăit doar 6 luni. În sptele
acestor reacții, însă, regăsesc dorința mărturisită a caracterului de a avea un
destin. Gândul morții, nu numai că o pune față în față cu propriul destin, dar
îi și creează unul. Până a afla că moare, Sonia a fost un om rutinat ca oricare
altul, măcinat de o ”depresie sentimentală”, captiv în ”obișnuința cu noi
înșine”. Mai apoi, revendicându-și libertatea în fața morții și încercând să
evadeze din fața fricii de moarte, a făcut un salt în imaginație, dar nu doar
în imaginație, asumându-și niște trăiri extreme. La nivel sexual, propensia
înspre altceva s-a făcut prin sex cu un străin căruia să nu îi pese, sex cu un
adolescent etc. Toate acestea pentru ca ”viermele” dinăuntru să scrâșnească din
dinți și să fie izbit. Finalul cărții ar putea să derute pe mulți și să pară
patetic. Soni nu moare după șase luni, așa cum a crezut. ”Viermele” se
metamorfozează în fluture. Soni se îndrăgostește de Mihai, incurabil infectat
cu HIV.
Apropierea morții n-a
făcut decât să o ajute pe Soni să se maturizeze. Mai curând sau mai puțin
curând, toți murim. E un truism, fără îndoială. Dar a învăța să supraviețuiești
nu morții, ci fricii de moarte, înseamnă a te maturiza. De asemenea, a depăși
vârsta când defilezi cu un picior într-o extremă și cu altul în cealaltă,
înseamnă, de asemenea, a crește. A învăța că autenticul poate fi regăsit
într-un elefant pe care cineva ți l-a desenat în palmă ori într-o cafea băută
împreună, înseamnă a accepta că nu trebuie să fii un caz pentru a-ți asuma
unele momente de intimitate perfectă. Nu avem nevoie de un destin pentru a
putea fi cu adevărat fericiți. Avem nevoie doar să înțelegem de ce ne dorim
acum să murim cât mai târziu posibil. Avem nevoie de motive consistent reale.
Ori acestea sunt uneori la o aruncătuă de băț. De ce ne e uneori atât de greu
să ne ridicăm ochii din pământ ori să ni-i coborâm dinspre ceruri și să privim cu
ei aici și acum?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu