DT in dialog: Actorul Andrei Ciobanu

Acest interviu s-a nascut din încercarea mea de a descoperi tineri artisti talentati in Iasi. Nu de mult, mai exact pe 15-22 septembrie, a avut loc la Ateneul Tatarasi premiera spectacolului Cenusareasa, în regia coreografei Alice Sfaiter, spectacol în care mai joaca si actorul Teatrului Luceafarul, Emanuel Florentin. La o prima impresie, spectacolul pare a fi unul strict pentru copii. În interpretarea mea, insa, avem de a face cu o parodie a celebrului balet omonim al lui Prokofiev. Pasii de dans, coloristica si jocul actorilor sunt tusate la maxim. Numai printr-o asemenea intrepretare ca parodie, spectacolul poate castiga si publicul matur. Am remarcat în mod special prestatia actorului Andrei Ciobanu, care face în spectacol un travesti surprinzator (rolul mamei vitrege). Chiar daca l-am mai vazut jucand în mostrele de teatru provincial din Maideyi, abia acum pot spune ca l-am observat cu adevarat ca actor, lucru care m-a motivat sa realizez acest interviu.

Andrei Ciobanu s-a nascut la Iasi în 1983. A absolvit sectia actorie a Universitatii de Arte "George Enescu" din Iasi în 2006. De asemenea, are un masterat în artele spectacolului si este în prezent doctorand în anul al III-lea al Facultatii de teatru de la aceeasi universitate. Are cateva roluri serioase la activ (printre care Dorante din “Jocul dragostei si al întamplarii” de Marivaux, Arlecchino din “Fata cinstita” de Carlo Goldoni, Unchiul din  “Fast Forward. Now Rewind”, Sebastian Melmoth din ,,Face2Face” dupa un text de Jonas Gardell si altele). A jucat pe scena Teatrului ”Victor Ion Popa” din Barlad, iar în Iasi pe scena Ateneului Tatarasi, la Teatrul Luceafarul, etc. Si a cochetat chiar si cu regia (de exemplu,  ”Casatorie în doi”, ”1+1=3”).

Dana Tabrea: De unde inclinatia inspre ideea de casatorie, abordata cu umor in cele doua spectacole facute in cafeneaua Maideyi?

Andrei Ciobanu: Mie imi place tare mult sa joc pe scene mici, sa fiu aproape de public. Intr-un fel se joaca pe scena mare si cu totul altfel pe o scena in care primul spectacor e la un pas de tine. Se spune ca sunt actori foarte buni pe scene mari si cand sunt langa spectatori nu mai au aceeasi stralucire si invers. Imi place sa le vad oamenilor fetele, sa ii aud, sa le simt pulsul. Imi place sa joc in Maideyi, cei de acolo sunt tare prietenosi si creeaza o atmosfera speciala, iar ideea de casatorie a venit simplu si firesc. Cand m-am hotarat sa fac primul spectacol, "Casatorie in doi", vazusem deja cateva piese de bar din Iasi, dar si din Bucuresti. Aproape toate erau pline de cuvinte licentioase, de scene care conduceau la  nuditate etc. Nu sunt un puritan, dar niciodata nu mi-au placut in mod special astfel de scene. Si  m-am hotarat sa iau texte un pic mai vechi, dar care sa mearga pentru cei tineri, de pana in 20 si ceva de ani, cum ar fi cele ale lui Baiesu si cele ale lui Mazilu, sa le prelucrez, sa schimb numele localitatilor, pentru a fi mai aproape de cei din Iasi. La cele doua spectacole pot sa vina si copiii. Nu exista nici o injuratura, nici o aluzie sexuala, nimic. Sunt foarte curate din acest punct de vedere. Sigur ca puteam sa iau alte texte, dar am ales sa merg pe cele cu Tanta si Costel si pe conceptul de casatorie/cuplu, pentru ca am observat ca aceasta notiune e cea mai gustata. Cand fac un spectacol  am un scop final, un tel, iar in cele doua spectacole am vrut sa arat ca astazi se poate face comedie si altfel, asa cum se facea comedia de buna calitate acum 30 de ani. Si, cu modificari e adevarat, am reusit. La inceput au venit studenti si au gustat din plin umorul din piese, apoi au inceput sa vina si oameni intre 40 si 50 de ani, care au mai recunoscut textele, e adevarat, dar le-a placut. Primul spectacol a avut succes, poate chiar mai mult decat ma asteptam. Il jucam de un an si barul e inca plin. Si s-a intamplat, nu de putine ori, sa ma intalnesc cu oameni necunoscuti in diferite ocazii si sa ma strige Frosinel. Frosinel si Petronela chiar au avut succes pentru ca au fost pe gustul oamenilor, toti se regasesc in cei doi, chiar daca nu o recunosc: toti au probleme de cuplu. Al doilea spectacol a venit firesc, de vreme ce toata lumea spunea ca ar vrea sa ii mai vada pe cei doi. Si asa am facut partea a doua. Acum oamenii ma intreaba cand fac partea a treia. Ei bine, nu mi-am propus sa fac chiar un serial al carui protagonisti sa fie Frosinel si Petronela.  Dar cei doi continua sa binedispuna lumea din Maideyi, urmatorul spectacol fiind pe 10 octombrie.

 

DT: Cum te raportezi la conceptul de teatru provincial prin care am numit tipul de spectacol  propus de tine in locatia mai sus amintita?

AC: Se poate spune si ca e un teatru provincial, nu spun nu, doar ca nu mi-am propus neaparat o astfel de idee. Ceea ce am avut in minte a fost, in primul rand, sa fac o comedie, ca oamenii sa se simta bina, sa rada si sa doreasca sa revina si a doua oara. Pentru ca spatiul din bar este mic, am ales texte care sa ma ajute sa promovez aici un comic de limbaj, pe asta se bazeaza 90% din piese, pe comicul de limbaj. Mie imi da impresia uneori dupa ce termin de jucat, fortand poate un pic nota, ca am facut un teatru de revista. De fapt, ceea ce e important, e ca publicul tanar gusta comedia ceva mai veche, gusta comedia de bun-gust si, nu in ultimul rand, ca unii tineri, dupa ce au venit la piesa noastra, au intrat pe youtube si au privit clipuri vechi cu Cotescu sau Dem Radulescu. Tinerii chiar au inclinatie spre calitate, trebuie doar sa stii in ce forma sa le-o oferi. Ceea ce m-a mai interesat a fost sa urmaresc psihologia celor doi protagonisti, pentru ca stiam ca toti au ceva din Frosinel sau Petronela, trebuia doar sa nu fie foarte evident. De asta am si lasat ca actiunea sa se petreaca inainte de anii '90, pentru ca daca e mai indepartata perioada, omul gusta mai bine comedia, isi spune ca nu poate fi vorba de el acolo, ca nu se poate regasi, ca el nu face asa. Daca ar fi fost intamplari pe care le vedem la televizor sau care se petrec in fata noastra pe scara blocului sau in strada, poate nu ar mai fi ras spectatorul cu asa spor, pentru ca exista riscul ca el insusi sa fi fost protagonistul vreunei intamplari. Mi-au zis oamenii ca au un vecin, care seamana cu Frosinel, dar niciodata nu mi-a zis nimeni ca el seamana cu Frosinel.

 

DT: Sunt termenii ”provincie”/ ”provincial” peiorativi din punctul tau de vedere? Urmaresti sa critici ceva la comportamentul moldovenilor?

AC: E departe de mine gandul acesta. Nu gasesc termenul ”provincial” peiorativ. Eu sunt nascut in Iasi, sunt un om din provincie. De cate ori nu am fost in Bucuresti si am fost privit putin de sus pentru ca sunt din provincie!... In plus, sunt tari in care vreun oras din provincie e chiar mai dezvoltat decat capitala. Cat priveste comportamentul moldovenilor, nu critic nimic. Am inlocuit numele localitatilor din textul initial cu Iasi si Letcani doar pentru ca oamenii sa le stie mai bine si pentru ca se simt altfel, daca actiunea se petrecere undeva langa ei, in jurul lor. Se simt poate participanti la actiune. De altfel, in partea a doua, in ultima scena, spectatorii devin chiar actori, cele doua personaje interactioneaza direct cu cei din sala.  Localitatile initiale sunt din sudul tarii, Frosinel si Petronela pot fi de peste tot din Romania. Am vrut initial sa-l fac pe Frosinel sa vorbeasca cu accent moldovenesc. Am renuntat tocmai din acest motiv, ca sa nu il fixez doar intr-o anumit regiune. In aceste doua piese am urmarit doar caracterele, temperamentele si evolutia sau, mai bine zis, involutia celor doua personaje.

 

DT: Ai alege sa locuiesti in alta parte a tarii? Daca da - de ce. Daca nu - iarasi - de ce.

AC: E o intrebare la care mi-ar fi greu sa raspund categoric printr-un da sau nu. Cred ca daca as putea alege sa locuiesc in orice alt oras, acesta ar fi Sibiul, asta gandind ca un turist. Imi plac foarte mult organizarea, ordinea, curatenia si civilizatia de acolo, dar si evenimentele culturale care se desfasoara extrem de des in Sibiu. In plus, teatrul are o trupa buna si e condus de un om, care, indiferent ce ar spune unii sau altii, a avut rezultate deosebite. Daca ar fi sa gandesc strict profesional, as alege Bucurestiul, pentru ca acolo lucrurile se desfasoara la un alt nivel. N-am inteles niciodata diferenta dintre Bucuresti si restul tarii in ceea ce priveste multe domenii de activitate, nu doar cultura. Am fost intrebat de multe ori de ce nu am plecat la Bucuresti. Nu e asa de simplu cum pare la prima vedere. Nici acolo nu stau "cainii cu colacii in coada". Nu de putine ori am fost in capitala si, mai ales ca actor, esti privit cu scepticism. Daca ar fi sa judec doar strict emotional, as alege sa raman toata viata in Iasi. Desi oamenii care reprezinta orasul meu ma dezamagesc in fiecare zi, am, totusi, un sentiment de patriotism local. Iubesc Iasul, dar sufar cand vad ca nu mai e de ceva vreme "capitala culturala" a tarii.

 

DT: Am inteles ca joci (in calitate de colaborator la Teatrul Luceafarul). Cum ti se par rolurile din spectacolele pentru copii, comparativ cu cele din spectacole pentru cei mari. Sigur, dincolo de provocarea de a juca, te-as ruga sa privesti obiectiv si sa-mi spui daca simti ca te avantajeaza pentru a avansa pe un drum al tau, pe care ti l-ai schitat poate, sau ti-ai dori altceva? Are de pierdut un actor din aceea ca joaca doar pentru copii? Sau poate crezi ca are de castigat?

AC: Pentru mine rolurile din spectacolele pentru copii sunt diferite fata de cele din spectacolele pentru adulti, spectacolele in sine sunt diferite, pentru simplu motiv ca cei care ne privesc pe noi, cei de pe scena, sunt altii - sunt copii. Copiii sunt sinceri, ei nu simuleaza, nu au rabdare, nu stau linistiti pe scaune, doar pentru ca asa se sta la teatru. Daca nu le place ce vad pe scena, incep sa se miste in scaune, sa vorbeasca cu voce tare, sa doreasca sa plece. Ca sa fie atenti un spectacol intreg, trebuie ca tot timpul sa se intample ceva nou pe scena, interesant, captivant, viu. Din acest punct de vedere, e mai greu sa joci pentru copii decat pentru adulti. Desi n-as vrea sa se supere nimeni pe mine, cred, totusi, ca daca joci numai si numai pentru copii, ai de pierdut. Oricat ar fi de frumosi copiii dupa spectacole, cand vin cu cate o floare in mana pe scena si tremura, oricat de captivant ar fi cand le simti rasuflarea pe jumatate taiata in sala la cate o scena sau alta, totusi, un Hamlet sau un Othelo nu se va compara niciodata cu un rol de urs, balaur, zmeu sau print din poveste. Sigur ca am exagerat un pic cu aceasta comparatie, dar cam asta e ideea. Mai cred, insa, ca un actor are de castigat daca joaca si pentru copii si pentru adulti. Iti dezvolti experientele, devii mai complet si mai complex ca actor. De fapt, un actor are de castigat daca joaca orice pana la o anumita varsta: comedie bulevardiera, drama, tragedie antica sau roluri de casier la supermarket din spoturi publicitare. Eu personal nu as refuza absolut nimic. Peste vreo 20 de ani, cred, as reformula gandul.

 

DT: Ai fost angajat al Teatrului din Barlad. De ce ai renuntat? Cum ti se pare optim - angajat sau actor independent, lucrand pe multiple colaborari?

AC: Pentru mine experienta de la Barlad a fost foarte benefica. M-am angajat la cateva luni dupa ce am terminat facultatea. Auzisem ca se da concurs la Barlad. Am plecat intr-o dimineata destul de friguroasa din Iasi cu inca trei colegi si am ajuns in Barlad. Marturisesc ca nici macar nu stiam unde e teatrul. Am avut emotii mari, dar dupa o zi de stat in teatru am luat postul. A doua zi se dadea concurs la Bacau, dar nu m-am mai dus. Pe atunci lucram si in televiziune in Iasi, nu stiam ce sa aleg, dar pana la urma am plecat la Barlad. Am debutat cu un rol principal. Pe afis scria - Andrei Ciobanu(debut). Eram singurul debutant din piesa. Toata lumea era curioasa sa vada cine e pustiul asta nou. Cand a batut primul gong, la premiera, mi s-a facut rau. A trebuit sa ma stearga cineva cu un prosop, curgeau apele pe mine. La gongul trei trebuia sa intru. Deschideam spectacolul. Si… l-am trecut cu bine. Am jucat mult cat am stat acolo, am avut in doua stagiuni si jumatate 7 roluri si vreo 200 de reprezentatii, am urcat si pe alte scene mergand in deplasari, am invatat, am acumulat experienta, am trecut prin situatii dificile pe scena, am facut glumite colegilor. Acum nu mai e nevoie sa ma mai stearga nimeni cu prosopul cand bate gongul, sunt sigur pe mine, calm, am emotii, dar pozitive, sunt constient de ce fac in timpul spectacolului, improvizez cu usurinta, simt pulsul publicului, le dau ceea ce isi doresc in seara respectiva, acum sunt profesionist. Decat sa stau dupa ce am terminat facultatea si sa sper ca voi prinde macar un rol de "dus tava" pe la Teatrul National din Iasi, am plecat si am jucat la Barlad. E foarte important ca tanar absolvent sa joci mult, indiferent ce, numai sa joci. Dar dupa perioada petrecuta acolo, am hotarat sa imi dau demisia. Nu aveam nimic sigur, dar pur si simplu am plecat. Nu cred ca un om normal si-ar da demisia fara sa aiba nimic sigur in spate. De asta nu m-am facut economist, inginer sau informatician. Nu sunt normal. Realizasem ca atinsesem  nivelul maxim pe care puteam sa il ating acolo. Profesional, financiar, nu se putea mai mult; daca ramaneam, probabil ca as fi mers pe o panta descendenta. Acum, daca nu se schimba sistemul, si probabil ca nu se va schimba ceva vreme de acum incolo, nu m-as mai angaja intr-un teatru. Sigur, niciodata nu voi spune niciodata. Dar daca esti angajat  ai parte de un salariu foarte mic si aproape ca nici nu mai ai timp sa castigi niste bani din alta parte, pentru ca ai uneori doua repetitii si unul sau poate chiar doua spectacole pe zi. Cand sa mai faci altceva? Ori actorii, oricat ar fi ei de romantici sau boemi, trebuie sa mai si manance. Asa, ca si colaborator, am lejeritate, pot sa mai fac si altceva, nu trebuie sa cer acordul nimanui ca sa pot sa plec si eu o ora mai devreme de la repetitie sau sa intarzii o ora. Colaboratorii au alt regim decat cei angajati.

 

DT: Rolul tau de mama vitrega din Cenusareasa este cel mai izbutit din spectacol. Esti constient de acest lucru?

 

 AC: Nu stiu daca rolul meu a fost sau nu cel mai reusit din spectacol, nici nu mi-am propus nici un moment ca rolul meu sa fie cel mai bun, in comparatie cu cele ale colegilor mei din piesa. De altfel, sunt convins ca fiecare spectator remarca poate pe altcineva, important e ca spectacolul sa placa, astfel incat omul din sala sa mai revina si a doua oara sau sa recomande cu caldura spectacolul si altcuiva. Mi-am propus doar ceea ce imi propun de fiecare data cand incep lucrul la o noua piesa: sa imi fac cat mai bine treaba, sa lucrez bine cu cei de pe scena, astfel incat sa iasa un spectacol bun, pentru ca teatru e o munca de echipa si doar asa pot exista rezultate. Chiar si atunci cand am jucat in one man show-uri, a trebuit sa fac echipa buna cu cei de la lumini sau de la sunet. Teatru chiar e o munca in echipa in care fiecare depinde de celalalt, fie el de la tehnic sau de pe scena. In plus, chiar daca rolul meu e cel mai izbutit, nu as fi reusit asta fara ajutorul celor din jurul meu.

 

 DT: Daca ai fi nevoit sa-l descrii, ce ai spune despre caracterul tau din Cenusareasa?

 AC: Mama vitrega e o mama atipica in comparatie cu mama din desenele animate sau cea care e in toate povestile unde apare. Copiii, probabil daca ar fi intrebati inainte de spectacol cum e mama vitrega, ar descrie un personaj pe care il vad ei peste tot: dura, rece, care "tuna si fulgera", sau mai simplu, cum zic ei, rea. Mi-am propus ca ea sa fie altfel aici. Asta nu inseamna ca nu e un personaj negativ. Dar  am gandit personajul ca unul pentru adulti. De altfel, eu cred ca adultii au multe lucruri de vazut daca vin la piesa, nu e un spectacol doar pentru copii. Mama vitrega are motivatia ei pentru care se poarta asa cu Cenusareasa. E un personaj plin de frustrari, dar care incearca sa le mascheze. E o oportunista si o parvenita. Nu tipa tot timpul la Cenusareasa, ii vorbeste zambind, dar poruncile ei sunt mult mai sadice asa. Le permite celor doua fete sa o umileasca pe fata ei vitrega, chiar le incurajeaza din umbra. E o femeie care toata viata a tanjit dupa bogatie, dar nu a avut parte decat tangential de ea. Cenusareasa e buna la casa doar pentru ca nu are bani sa plateasca servitori, face ore de muzica cu fetele ei, pentru ca nu-si permite sa angajeze un profesor de muzica etc. Nici pe propiile sale fiice nu le iubeste cu adevarat, doar le pregateste in fiecare zi sa reuseasca sa se casatoreasca cu cineva bogat ca sa poata profita si ea de pe urma casatoriei. Balul e o oportunitate neasteptata, miza e mult mai mare pentru ea decat pentru fetele ei. E sansa sa de imbogatire si de a urca social. E o femeie abila si inteligenta, dar malefica.

 

 DT: Cat de mult si cum ai lucrat la rolul din Cenusareasa?

 AC: Cand Alice Sfaiter mi-a propus acest rol, nu am stat deloc pe ganduri. Am facut tot felul de roluri, care de care mai "ciudate", am facut batrani, copii, avocati, scalvi, chiar si homosexuali, dar asta e in primele trei. Toata facultatea am facut aproape numai roluri de "june prim", pentru ca eram tanar, slabut si, in plus, aveam si parul lung, iar distributiile, chiar si in facultate, se fac, din pacate, in primul rand pe baza fizicului. E mai usor asa. Ori mie imi plac mult mai mult rolurile de compozitie, aici pot sa ma desfasor asa cum vreau, pot sa ma joc cat vreau. Sunt mai grele, dar mult mai provocatoare. Nu stiu de ce m-a ales pe mine Alice sa fac rolul asta, dar atat timp cat nu i-am dezamagit pe ea sau pe cei din jurul meu, totul e bine. Am discutat amandoi ce vrea de la acest rol si apoi am deschis "robinetul de imaginatie" si am inceput sa ma joc, am facut diferite incercari, diferite schimbari, am renuntat la unele lucruri, am adaugat altele, astfel incat la premiera personajul meu arata asa. Sunt convins ca daca cineva va veni din nou dupa cateva reprezentatii si a fost atent la mine, va observa unele modificari. Munca unui actor cu personajul sau nu se opreste dupa prima reprezentatie. Mai ales ca mie imi place foarte mult sa si improvizez si daca imi vine sa fac ceva nou, chiar in timpul unui spectacol, fac. Asta, desigur, daca stiu ca langa mine sunt actori inteligenti care vor avea reactie la acel lucru nou, altfel nu indraznesc. Chiar la premiera am venit cu ceva nou, si din fericire, colegii mei de pe scena au reactionat prompt si cu profesionalism. Nu sunt un actor comod pentru cei din jur, pun intrebari, ma lupt cu regizorul pentru ideile mele, ii chinui pe cei din jurul meu, ma cert pentru ca lucrurile nu merg uneori cum imi doresc, sunt perfectionist, dar toate trec dupa premiera.

 

DT: Ai putea, te rog, sa oferi  cititorilor o scurta descriere de final a profilului tau de actor (sa contina 3-5 cuvinte cheie), care te-ar putea, in acelasi timp, recomanda in viitor producatorilor teatrali ce vor citi acest interviu ?

AC: Sunt un om si un actor perseverent. Sunt incapatanat si tin mult la ideile mele, pot sa mi le schimb doar cu argumente puternice, nu pentru ca asa zice regizorul pur si simplu. Dar pot fi si foarte maleabil la indicatiile regizorale si incerc sa mi le apropii cat mai mult si sa mi le insusesc. Sunt un bun coleg de scena, incerc sa imi fac cat mai bine treaba, sunt profesionist si tin foarte, foarte mult ca cei din jurul sa meu sa se comporte ca niste profestionisti si ei, sunt perfectionist si unii zic ca mai am si un graunte de talent cateodata.

 

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2012/09/dt-in-dialog-actorul-andrei-ciobanu.html