Tot din seria ce-a fost și mai ales
ce-ar mai fi fost dacă: Diana Udrea, tânăra regizoare care umple sălile cu
studenți la Iași, la Universitatea de Arte sau la Teatrul Național, la Uzina cu
Teatru, a asistat-o regizoral pe foarte tânăra actriță Iuliana Budeanu să
treacă cu brio examenul de disertație. După one-woman
show-ul cu Iuliana Budeanu în Veronika
se hotărăște să moară de Paulo Coelho, de la UNAGE, Diana Udrea urma să pregătească
o nouă premieră, tot un monolog, de această dată după Pânza de păianjen de Cella Serghi, pentru începutul lui aprilie, la
Casa de Cultură ”Mihai Ursachi”, din ceea ce am înțeles de la gazde, dar evenimentele
din ultimul timp au blocat respectivele planuri.
Pe Iuliana Budeanu am văzut-o pentru prima dată în Chirița în provinție, regia: Ion Sapdaru, la Teatrul Național
”Vasile Alecsandri”, în 2017 (interpretând personajul Luluța) și îmi amintesc
că am remarcat-o imediat (regizorul Ion Sapdaru se pricepe de minune să lanseze
tineri actori), considerând despre ea la momentul respectiv că e argint viu (în
ciuda unei pronunţii atipice, care îi conferă de altfel șarm, are voce şi
ureche muzicală şi ia cu asalt scena) eclipsând-o până și pe Chiriţoaia, prin
apariția plină de energie, dinamism și prospețime. Nu mă dezic de toate aceste
aprecieri, ba chiar sunt încântată că a colaborat cu regizoarea Diana Udrea,
care a reușit să-i valorifice la maxim potențialul, dinamismul, cameleonismul,
candoarea, dar și vitalitatea.
Veronika
se hotărăște să moară e un tur de forță pentru tânăra actriță Iuliana
Budeanu, puternic marcat de stilul regizoral al Dianei Udrea; Diana Udrea este
extrem de ambițioasă în ceea ce privește light design-ul, folosirea stroboscopului,
dar și, așa cum am mai apreciat și în alte rânduri, prin aceea că ea conferă
actorilor șansa de a se evidenția în ipostaze pe care nu și le-au descoperit
până în acel moment, prin sondarea profunzimilor, jocul cu propriile limite, realizând
parteneriate scenice inegalabile între partituri și interpretare, între text și
construcție a rolului, între actori și regizor, la care se adaugă toate
celelalte elemente ale spectacolului, lumini, sunet, o tehnică impecabilă și
alegeri inspirate, neașteptate, de fiecare dată.
Iuliana Budeanu se descurcă foarte bine și din punct de vedere coregrafic,
pe lângă faptul că are ureche muzicală, o știm deja, dar și în ceea ce privește
schimbările de registru actoricesc (și experiență, și ingenuitate), făcând
trecerea cu ușurință între personaje diferite, nu doar între ipostazele
diferite ale aceluiași personaj. Deși spectacolul are unele momente repetitive,
până și în ceea ce privește mișcarea scenică, actrița cade de cam multe ori la
pământ, iar respectiva mișcare rămâne întipărită în memoria spectatorului, deși
nu ar trebui, Iuliana Budeanu surprinde și face un mare efort de a da totul pe
scenă, fără ca acest lucru (efortul ei) să devină evident de la distanță. Abia
în scurtul moment de interacțiune scenică, când intri în contact cu omul din
spatele actorului și cu actorul care a schimbat atâtea măști pentru a alunga monotonia,
copila candidă și fragilă exprimă chiar fragilitatea vieții despre care cele
două autoare ale spectacolului, actrița și regizoarea, discută prin intermediul
demersul lor artistic comun, într-un reușit parteneriat.
Din statement-ul actriței se vede
că libertatea umană, dar și nebunia și luciditatea, de nedisociat uneori, în
anumite situații cotidiene, autenticitatea, eliberarea de prejudecăți, sunt
preocupările, subiectele la care se raportează în construcția rolului. În
același timp, e vorba despre cuplu, singurătate, nefericire, depresie,
alter-egouri, dedublări, măști (aroganța, ironia, excesul de feminitate sunt
asemenea măști care camuflează fragilitatea personajului), iar autocontrolul e
și el o mască ce camuflează manifestările firești, apoi mai e vorba despre spaima
de ridicol, iluzie și deziluzie, teama de eșec sau de a nu dezamăgi, lașitate
sau curaj, răbdare, despre ambivalența dragostei și a urii, îndreptate nu doar
spre ceilalți, ci inclusiv îndreptate spre sine, despre voință sau renunțare,
dorință, luptă, distanță psihică sau comunicare, evadare, a trăi având
conștiința morții iminente.
În fine, ca să ne racordăm la prezentul pe care-l trăim, în contextul creat
de pandemia de coronavirus, propun o meditație pe marginea următorului citat
din carte: ”Când o colectivitate are de înfruntat o mare problemă, precum un
război sau o hiperinflație sau o epidemie, se observă o ușoară creștere a
numărului de sinucideri, dar o considerabilă scădere a cazurilor de depresie,
paranoia, psihoze. Acestea revin la indicii lor normali de îndată ce problema
este depășită, arătând (…) că ființa
umană își permite luxul de a înnebuni doar când are condiții favorabile”.
(Veronika se hotărăște să moară
de Paulo Coelho, cu Iuliana Budeanu, spectacol de disertație, regia: Diana
Udrea, coregrafia: Cezara Hrușcă, compoziția universului sonor: Claudiu
Murgulescu, light design: Andrei Emilian, afiș: Diana Butnaru, profesor
coordonator: lector universitar doctor Laura Bilic, Sala Studio a Universității
Naționale de Arte ”George Enescu” din Iași, premiera: 10 ianuarie 2020)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu