Spațiul alb și exemplaritate cromatică

Punerea în scenă a spectacolului Dragă doamnă profesoară, în regia lui Andrei Măjeri, se bazează pe desprinderea convenției teatrale de convenția narativă. Astfel, ceea ce în text se rostește la propriu poate dobândi o notă ironică sau parodică în cadrul montării. În acest sens (dar nu numai), regizorul Andrei Măjeri introduce ca soluție discursul scenic la microfon – revelând convenția narativă, se depășește respectiva convenție teatrală (”realism psihologic”). Am zis că nu numai deoarece preluarea microfonului în rostirea scenică mai îndeplinește și alte funcții: scoaterea personajului din schema caracterială (cum e cazul Elenei Sergeevna/Inna Andriucă, idealista naivă și agitată, atunci când își formulează refuzul categoric), demarcarea în mod plastic (însoțită de agerime în jocul actoricesc și o mișcare scenică adecvată, dinamică) a anumitor idei și detașarea spectaculară (din momentele lui Andrei Dinu la microfon).

Contrastul dintre detașare și implicare spectaculară nu atinge climaxul când te-ai aștepta, atunci când cei patru elevi devastează casa Elenei Sergheevna; de altfel, punerea în scenă atenuează conflictul narativ prin muzică și coregrafie, jocuri de lumini, atenție acordată aclimatizării vestimentare, eșarfe cu specific rusesc și kokoshnik. Și nici măcar în momentele de maximă agresivitate a limbajului teatral (oricum, limbajul teatral ia distanță de violența brută, fizică și de replică din piesă, transpunând-o prin intermediul unei estetici hiperrealiste, iar de multe ori reacțiile profesoarei sunt disproporționate, exagerate față de violența exprimată de elevi în ceea ce privește interpretarea actorilor). Ci raportul detașare-implicare ajunge la climax atunci când te aștepți mai puțin, în mod cu totul și cu totul surprinzător: duelul sentimentelor contradictorii dintre Lida/Denisa Blag și Pașa/Eduard Trifa – dintre implorarea surdă, apelul la compasiune (ea îi sărută lui mâinile) și rezistență mută, dar activă (el vibrează cu fiecare fibră din cauza durerii provocate de situația în care s-a ajuns, având în vedere și mărturisirile ei anterioare), dintre trădare prin dragoste și dragoste prin trădare de sine și de celălalt –, urmat de scena violului (zvârcolirea trupului ei, crisparea de pe chipul lui, dozate de replicile rostite la microfon de Andrei Dinu/Volodea). Muzica melancolică (Taisia Povaliy, Tsvite teren) și semiobscuritatea contribuie la implicarea spectaculară, dar mai ales jocul actorilor e dramatic și implicat, în timp ce discursul lui Andrei Dinu (folosirea microfonului, dar și a lămpii) creează detașarea spectaculară.

Spațiul alb nu îi este străin lui Andrei Măjeri ca punct de pornire semnificativ peste care așază o cromatică exemplară (bucătăria galbenă și baia mov, complementare, la antipozi, simbolizând extremele ființei umane, segmente de decor mobile, ca niște sertare uriașe, asocierile dintre roșu și galben sau dintre roșu și albastru, combinații tari, simbolizând relații interumane puternice, conflicte și trame care lasă urme adânci, baloanele în culorile drapelului rus etc.). Poate că nu întâmplător, părul albastru/purpuriu-turcoaz al Elenei Sergeevna se regăsește cromatic în haina și căptușeala hainei lui Volodea: depășind comunismul, rămâne în urmă doar naționalismul. Iarăși un detaliu semnificativ privind cromatica: toate hainele Elenei Sergheevna de pe stativ sunt roșii. Nuanțând, adepții libertății de opinie și idealista anilor ’80, tinerii emancipați și eroina (simbolizând ideologia din spatele sloganurilor) inițiază în egală măsură revoluții, numai că valorile lor diferă (”cinste”, ”conștiință”, ”compasiune” versus ”viitor”, ”progres”, anti-formalism și anti-birocrație). Însă ținta s-ar putea să fie aceeași: puterea.

În engleza americană, to pass the microphone înseamnă a da cuvântul altcuiva, adversarului de opinie etc. Or, actorii care îi interpretează pe Elena Sergheevna, respectiv Volodea au replici la microfon într-un soi de polemică discontinuă. Pentru estetul declarat Volodea, faptele reprobabile din punctul de vedere al idealurilor doamnei profesoare nu sunt decât un experiment sau o operă de artă, un exercițiu de negociere diplomatică, iar colegii săi doar ”marionete” (nici măcar nu mai ia la plecare cheia de la seiful unde erau testele la matematică, dovadă că miza sa reală e cu totul alta decât cea afirmată la început, schimbarea testelor ratate cu altele de nota zece). Totuși, o farsă în slujba viitorului și împotriva ideologiei bazate pe doctrina comunistă și ascunse în spatele idealurilor afirmate prin sloganuri  (”Istoria nu-și cruță călăii”). Pentru esteta fără voie, Elena Sergheevna (asocierea cromatică dintre roșu și albastru simbolizează puterea), cei patru sunt într-o formă sau alta victimele societății (Vitea). Nici pentru ea miza nu pare să fie alta decât puterea, deoarece aruncă pe fereastră cheia lăsată în urmă. Mai apoi, replicile ei din prefinal nu echivalează cu o înfrângere, ci cu recunoașterea posibilității unei schimbări de mentalitate ori chiar de ideologie (”Elena Sergheevna nu mai există”, ”Elena Sergheevna a murit”). Songul Primadonna, aparținând Allei Pugaciova, din finalul recreat prin adaos (play-back, dar interpretat chiar de Inna Andriucă, o voce foarte bună) duce însă toate aceste idei înspre o zonă parodică.

Reintrarea la aplauze ca la început (dar de această dată pe fereastră) conferă o circularitate năstrușnică spectacolului cu tentă filmică (spații privilegiate în ceea ce privește orientarea atenției spectatorului, corespunzând cadrelor din bucătărie, baie, sufragerie etc., o relație aparte a regizorului cu muzica, scenografia și coregrafia, recognoscibilă, caracterul hipervizual al spațiului scenic, dinamism, fluență).

(Dragă doamnă profesoară după Dragă Elena Sergheevna de Ludmila Razumovskaia, regia: Andrei Măjeri, traducere: Lia Crișan, Tudor Steriade, distribuția: Inna Andriucă/Elena Sergheevna, Denisa Blag/Lida, Eduard Trifa/Pașa, Andrei Dinu/Volodea, Eduard Bîndiu/Vitea, scenografie: Irina Chirilă, coregrafie: Raul Hotcaș, corepetitor muzical: Petru Damșa, premiera: 26 noiembrie 2017, Teatrul Municipal Baia Mare)


Dana Tabrea

https://dyntabu.blogspot.ro/2018/03/spatiul-alb-si-exemplaritate-cromatica.html