Frig

A apărut o generație de tineri regizori în România, printre care și Alex Bogdan, care lucrează cu actori foarte expresivi, construind spectacolul din prestația acestora. Montarea foarte naturalistă în discuție aici insistă pe căldura exterioară dublată de frigul interior. E frig în universul uman dominat de cruzime, prejudecăți neonaziste, crime arbitrare. Naționalismul reprezintă un pericol pentru orice națiune, de aceea actualitatea subiectului se păstrează odată cu ornamentația și contextul local.

Piesa suedezului Lars Noren este realistă și, deși încă de la început putem anticipa finalul tragic, soluțiile regizorale de punere în scenă pot face în așa fel încât spectatorului să-i fie rezervate și unele surprize scenice. Pe cei neobișnuiți cu teatrul, soluțiile extrem-naturaliste alese de Alex Bogdan, culminând cu loviturile din momentul exponențial al crimei propriu-zise îi pot nu doar surprinde, ci șoca realmente. Am observat că a fost spectacolul cu cel mai mare impact emoțional asupra tinerilor. Lăsând întrebările și răspunsurile deschise pentru fiecare în parte, spectacolul mai are un incontestabil caracter educativ.

Poate pentru a atenua consecințele finalului la care mă refeream mai sus, la început spectatorii sunt introduși în convenția teatrală, iar actorii își preiau rolurile la vedere, pe măsură ce se îmbracă în costumația de scenă și își prezintă fiecare în parte personajul, identificându-se cu acesta. Această distanțare de rol de primă instanță permite ulterior o asumare foarte teatrală, prin roluri de compoziție atent conturate. Anders (Ionuț Grama) este un adolescent cu o personalitate puternică ce se răsfrânge și asupra lui Keith (Liviu Pintileasa), primul fiind motorul care pune în mișcare întregul mecanism al cruzimii. Civilizația nordicilor scoate la lumină cruzimi nebănuite atunci când se pune problema purității raselor și a curățeniei pe care neonaziștii se simt datori să o înfăptuiască. În umbra lui Anders, un șovin incurabil, Keith, cu ochii scăpărători, face din crimă un privilegiu al celor puternici, un motiv de mândrie atunci când nu există altceva care să te înalțe pe culmi. Ismael (Silviu Debu) este reprezentantul marginalizaților care se aliază cu cei puternici pentru a-și asigura o poziție privilegiată și întruchiparea lașității. Kalle (Andrei Seușan) este un coreean adoptat de o familie bogată din Suedia, un partizan al democrației și al drepturilor omului. În numele pseudoidealurilor neonaziste și cu scopul de a se simți mai presus de ceilalți, Anders, Keith și Ismael sunt autorii morali ori efectivi ai unei crime monstruoase nu doar împotriva colegului lor, ci împotriva umanității. Faptul că acești tineri nu au învățat lecția Holocaustului este un mare semnal de alarmă.

Fără să apeleze la o tehnică ieșită din comun în materie de sunet sau lumini, regizorul Alex Bogdan valorifică talentul actorilor, lăsându-i să spună povestea. În cazul de față, e poate cel mai nimerit să procedeze astfel. Actorii se ajută foarte mult de text atunci când construiesc atmosfera cu care va ajunge să se confrunte spectatorul. Ionuț Grama este foarte plastic, iar Liviu Pintileasa e un actor foarte puternic, cu o energie uriașă. Cei patru actori reușesc să capteze în foarte mare măsură și să-l facă pe spectator să problematizeze. În momentul crimei propriu-zise, coreeanul este înlocuit cu un manechin din cârpă dintre cele plasate pe scenă încă de la început, iar actorul Andrei Seușan urmărește scena înmărmurit de pe margine, fără a se despărți de personajul său, Kalle. Vopseaua roșie împroașcă întregul perimetru stabilit pentru acțiunea scenică, ajungând aproape de picioarele spectatorilor înmărmuriți. Imaginea pumnului care se declanșează în întuneric rămâne întipărită în memoria afectivă a privitorului.

Crimele sunt săvârșite de oamenii slabi, la ordinul celor puternici, din cauza fricii, a complexelor, din lașitate sau ignoranță. Omul ignorant care comite un act monstruos nu este mai pasibil de iertare decât cel ce comite fapta în deplină cunoștință de cauză. Este la fel, dacă nu poate chiar mai periculos decât cel din urmă. Pe parcursul derulării evenimentelor scenice și al discuțiilor care conduc la conflict și înspre punctul culminant, sentimente diverse și amalgamate ies la iveală (frustrări, invidii, nevoia de confirmare a identității proprii sau de afirmare). Toate acestea conduc direct sau indirect la crimă. Indiferent de situație, nu avem astăzi, dintr-o perspectivă democratică și creștină nicio justificare valabilă a crimei. Omorârea celuilalt rămâne, dincolo de motive ori motivații, un lucru bizar și înspăimântător. Faptul că dramaturgul s-a oprit asupra chestiunii neonaziste ori a rațiunilor oferite de această mișcare pentru a se autolegitima înseamnă că a văzut un pericol în societatea contemporană. La același pericol se raportează toți cei ce aleg să monteze piesa, considerând subiectul interesant și actual.

(Frig de Lars Noren, regia: Alex Bogdan, distribuția: Liviu Pintileasa, Ionuț Grama, Silviu Debu, Andrei Seușan, Teatrul Unteatru București, vizionat în cadrul Festivalului de Teatru din Piatra Neamț, 17 noiembrie 2017)

Dana Țabrea


https://dyntabu.blogspot.ro/2018/03/frig.html